sâmbătă, 23 februarie 2013

Titian, Amor sacru si amor profan






        Nunta in cer, ca si alte romane interbelice ale lui Mircea Eliade, e impregnata de poezia Bucurestilor de odinioara: plimbarile la sosea sau  prin Cismigiu... reclame luminoase ale bulevardelor pe care circula tramvaie... indragostiti ce colinda strazile... cantecele lui Zavaidoc... baluri faimoase... vinuri alese... dincolo de panza de paianjen a vremii, o lume mai boema, mult colorata dar pe care unii o vad- sepia... un Mic Paris unde Lautrec ar fi surprins cu realism spiritul epocii- fara ambiguitate... marea iubire pe care nu o poti trai decat o singura data in viata- sufletul pereche...

-         E prea târziu? întrebă Mavrodin, silindu-se să-și ascundă neliniștea.
-         Întotdeauna e prea târziu pentru un bărbat care a cunoscut o dată o mare dragoste, spuse Hasnaș cu asprime. Orice ar încerca, e prea târziu. Cel mai bun lucru pe care îl are de făcut e să nu se gândească…
 Se opri, ca și cum i-ar fi fost teamă că a vorbit prea mult.
-         La ce să nu se gândească? întrebă Mavrodin.
-         La nimic grav, la nimic permanent, continuă Hasnaș. Să trăiască așa cum i-a fost scris, la întâmplare, fără să-și propună lucruri mari, fără să mai aștepte un al doilea miracol. Nu te întâlnești decât o singură dată cu un lucru mare, într-adevăr mare. Pe urmă, întâmplările nu mai au nicio importanță. Vreau să spun: nu mai schimbă nimic. Nu mai sunt transparente, nu mai vezi prin ele dincolo. Întâmplări. Atât. Tot ce poți face, tot ce ești dator să faci, este să te lași dus spre moarte împăcat, demn, fără să te lamentezi și fără să degradezi mai ales. Mulți dintre noi ne degradăm cu cât ne apropiem de moarte; vicii, spaime, lașități sunt sumedenie… Un opium ieftin, de altfel, foarte ieftin…
(Mircea Eliade
 “Nuntă în cer”.)

                P. S.   Romanul adolescentului miop? Gaudeamus? Isabel și apele diavolului? Lumina ce se stinge? Maitreyi?  Întoarcerea din rai? Huliganii? Domnișoara Christina? India? Șarpele? Secretul doctorului Honigberger? Nopți la Serampore? Pe strada Mântuleasa? La țigănci? Noapte de Sânziene? În curte la Dionis? 19 trandafiri? Sacru si profan? Alegeti singuri raspunsul! ...  Eu aleg cea mai încifrata imagine iesita de sub penelul lui Titian- Amor sacru si amor profan.

sâmbătă, 16 februarie 2013

Mincu, Casa Lahovari


      
            Am fost in intimitate cu Ioana Parvulescu... In intimitatea secolului al XIX lea... si nu doar o data!  Am fost in acea lume aromatizata de parfumul teilor din cartierele bucurestene cu  trairi idealiste, cu iubiri patimase, cu revolutii interioare dar si manifestate pe strazi, o lume cu bun simt ca paradox. Recent am mai intrat in secolul al XIX- lea cu Vata incepe vineri...  am avut dilema hamletiana daca sa fiu sau nu  convinsa ca atunci chiar era o epoca romantica... mi-am  raspuns, in gand, ca filonul unei epoci nu o dau totusi zgomotul, agitatia strazii si pulsul noptii ci mai ales conturul oamenilor care au trait atunci:

 Secolul 19  e unul cu barba si mustati. Le poarta Europa, le poarta Parisul, Berlinul, Londra si Viena, si le poarta, la marginea de sud-est a continentului, toata Romania barbatilor. Aici, metaforele poetilor se intind intre mustacioara nici prea subtire nici prea deasa a lui Alecsandri, si cea alungita, intoarsa in bucla obraznica a lui Macedonski; politica reformatoare poarta favoriti si mustata, ca tanarul principe Carol de Hohenzollern, dar va creste curand in barba deasa, zilnic rotunjita de barbierul regal si periodic confruntata cu barba romantica a lui I.C. Bratianu; proza se naste cu mustata neagra a lui Costache Negruzzi, trece prin barba blonda a institutorelui Creanga si ajunge la alba mustata a lui Slavici sau la mustata triumfatoare de pe chipul lui Duliu Zamfirescu. Medicina are la temelie favoritii balai ai lui Carol Davila, iar critica multa vreme barba neagra a lui Titu Maiorescu. (Ioana Parvulescu, In intimitatea secolului al XIX- lea).

P.S.    Realitatea unei epoci trecute o poate da doar atmosfera unui roman. Ioana Parvulescu creeaza, in mod sigur, prin lectura, atmosfera cea mai potrivita.  O recomand elevilor mei! Si incepeti cu: Prima carte cu secret!... pentru Cristea Dorina!

vineri, 15 februarie 2013

Scoala Napoletana...


   

 Iudita retezand capul lui Holofern  infatiseaza povestea biblica a Iuditei din Vechiul Testament. A fost realizata in epoca de maxima inflorire a scolii napoletane de pictura. In aceasta perioada, denumita si secolul „de aur", scoala a depasit in prestigiu faimoasele centre artistice renascentiste din Venetia, Florenta sau Milano. Tema operei, decapitarea tiranului Holofern de catre vaduva Iudita, este una populara in arta, fiind reprezentata in pictura de la Cranach cel Batran, Michelangelo, Caravaggio la Goya sau Klimt. Aceasta simbolizeaza lupta dintre Virtuti si Vicii.

   P.S.   Recunosc ca de vreo trei zile ascult non stop melodia La Felicita, cantata anul acesta la San Remo, de Simona Molinari si Peter Cincotti, in ritmul lor de jazz al anilor ‘ 30.  Abia astept sa se anunte castigatorii acestui an! Cu romantism a la Pink Martini, napoletana  ca si o alta trupa intrata in concurs (Almamegretta) cu o melodie pe care, de asemenea, o tot ascult fara pauza de cand a inceput Festivalul (e vorba de melodia Mamma non lo sa), Simona Molinari e de ascultat! Si Maria Nazionale e absolut superba cu ambele melodii (Quando non parlo si  Colpa mia). Cu farmec napoletan, pentru cine iubeste Italia,  recomand filmul L’ onore e il rispetto! Pentru Illy si Mi Vida lui...
 

joi, 14 februarie 2013

Cezanne, Natura moarta cu mere si portocale


Cezanne,  Natura moarta cu mere si portocale

     “ Vreau sa uluiesc Parisul cu un mar”- a spus  cu mandrie pictorul... Si a pictat cele mai frumoase mere... “ obiectele se intrepatrund unele in celelalte... ele nu inceteaza a trai... intr-un mod imperceptibil emit radiatii misterioase si convereseaza, cum facem noi cu privirile si cu cuvintele...”

     Asa... Totul e pregatit... In cinci minute ea va fi aici. Va suna la usa si eu voi deschide. Intrati, doamna, ii voi spune. Sunt aici. Va astept. Si o voi invita sa se aseze. Si, in timp ce ea se aseaza, eu imi voi scoate incet inima din piept si o voi pune pe masa...  Inima mea palpitanda pe fata de masa alba. Ca un mic cadou... Ea va fi, cu siguranta, surprinsa, si atunci eu ii voi spune... Cu dumneavoastra, doamna, nu pot face altfel. Sa va am in fata si sa imi pastrez in acelasi timp inima sufocata in piept e cu neputinta. De aceea, prefer sa o scot si sa v-o pun in fata, in mijlocul mesei, pe acest dragut platou japonez pe care mi l-ati oferit anul trecut de ziua mea. Asa vom putea vorbi cu inima deschisa. Asa nu vor mai exista secrete intre noi. Inima mea in mijlocul mesei, palpitand intre doua lumanari, intre doua cupe cu sampanie, nu e deloc o imagine dezagrabila. Si, in acest fel, o voi putea supraveghea. Pentru ca, stiti, doamna, intre dumneavoastra si inima mea exista o relatie pe care nu mai stiu sa o stapanesc. Intre dumneavoastra si inima mea, iubita doamna, se intampla ceva foarte fin, foarte inteligent, foarte bizar, cum nu se poate mai neobisnuit, ceva irational, ceva imposibil si improbabil, ceva ce imi depaseste posibilitatea de intelegere... Iata de ce, doamna, prefer acum sa imi pun inima pe masa, in fata dumneavoastra, intre noi, la vedere... Daca vreodata mai explodeaza, cel putin veti purta si dumneavoastra urmele...( Matei Visniec, Scrisori de dragoste catre o printesa chineza).  

   P.S.   Nu-i asa ca inima seamana cu un mar?! Pune-l pe masa, in fata cuiva!

Sau, pune mai multe!

marți, 12 februarie 2013

Rambaldi, Ochiul


     

    Scriam zilele trecute despre culorile pe care le are viata, cand pe strazile si in gondolele Venetiei se celebreaza Carnavalul. Cine a privit, acum cateva ore, prima seara  de Festival muzical de la San Remo, a vazut cat de mult i-a inspirat si pe organizatorii orasului-gradina, carnavalul din orasul vecin. Cu adevarat, italienii nu gresesc la culori. Toata scenografia primei seri de Festival a fost magica, in culori si jocuri de lumini, un decor de teatru, cu toata maretia si grandoarea  evenimentului din peninsula. Dar, cu adevarat inventia cea mai speciala au facut-o cu momentul muzical oferit de Toto Cutugno... caci, pe cunoscutele lui melodii, a fost acompaniat de  Corul Armatei Rusesti!!! Initial m-a incoltit spaima “legaturilor periculoase” ale istoriei, cand doua personaje cu nume de S.....  si M........   (test rapid pentru elevii mei de clasa a VII a care sunt la lectia State democratice si State totalitariste) si-au dat mana si au unit armatele intr-un ideal aproape comun, cu mici diferente de nuanta. Spaima mi-a trecut brusc cand Toto Cutugno a interpretat  celebra melodie Nopti la Moscova, evident, in limba rusa. Pe o astfel de muzica, intr-un asemenea oras-gradina, in culori si parfum de MICSANDRA,  nu cred ca istoria s-ar putea repeta decat in secvente frumoase.

P. S.  Mi-a placut in acest oras totul, desi ma aflam in trecere! Ai senzatia ca mergi printr-o gradina botanica unde s-au adunat toate florile pamantului... am aflat  ca micsandra simbolizeaza  inocenta... si e prezenta in multe din picturile italiene... de cautat si simbolurile lui Rambaldi, homo universalis!

 

luni, 11 februarie 2013

Manastirea Curtea de Arges versus Catedrala Saint Denis


 Manastirea Curtea de Arges        Biserica Domneasca
 Catedrala Saint Denis        

    Arges- prima capitala a Tarii Romanesti... Loc de manastire/ Loc de pomenire... Inceputul ar fi cu Biserica Domneasca din sec. al XII-lea, acolo unde se afla mormintele domnitorilor munteni, de exemplu, mormantul lui Vlaicu Voda... Apoi, Biserica episcopala, cunoscuta mai bine sub denumirea de Manastirea Curtea de Arges, ctitorie a lui Neagoe Basarab- aici se gasesc mormintele regilor Carol I si Ferdinand I impreuna cu sotiile lor... Legenda Manastirii o spune Alecsandri, in versurile sale... O alta legenda spune ca Sfantul Denis este Sfantul ocrotitor al Frantei iar acesta a fost primul episcop din orasul Paris... In cinstea lui, localnicii au ridicat un mormant- sarcofag- exact in locul in care acesta a trecut la cele vesnice... catedrala Saint Denis e un adevarat cimitir al regilor Frantei, catedrala ridicata in sec. al XII- lea... In afara de trei regi ai Frantei,  regii francezi ce au domnit din sec. al X- lea si pana in 1789, toti ceilalti se afla in acest loc...  loc sacru la francezi.... loc sacru la romani...


   P.S.   Istoria poate incapea intr-un sarcofag... istoria poate cuprinde o clipa, un moment... istoria poate fi o carte postala, un timbru vechi... istoria are si legenda... daca ai tacerea sa poti sa o vezi si daca ai vederea sa poti sa o asculti... ( nu, nu e greseala!)...  Am fost prin istoria Frantei cateva minute, plimbandu-mi pasii printre mormintele din Saint Denis... am tacut si am vazut...
Saint Denis

Pe Arges in jos...

vineri, 8 februarie 2013

Michelangelo, Capela Sixtina


    
Michelangelo, Capela Sixtina cu Judecata de Apoi

     Daca “zeii si zeitele” claselor a V a au fost atat de preocupati de rolurile interpretate la ora de istorie de saptamana trecuta, saptamana aceasta  a fost randul celor din clasele a VI a sa calatoreasaca in timp, prin secolele il  Quattrocento si il Cinquecento italian... asadar, prin Renastere...  Florenta, Milano, Venetia, Padova, Ferrara, Mantova, Urbino, Roma... pe strazi sau in muzee, trebuie vazute! Prin Carnaval (venetian, desigur, caci tocmai e in desfasurare zilele acestea) sau contemplare, acestor orase trebuie sa le respiri aerul!   Sa le vezi culorile! (tema carnavalului venetian din acest an e ”Viata in culori)...  Trebuie, de asemenea, sa te inspire eseistica filozofica a lui Castiglione ori Machiavelli, daca rasfoiesti scrierile lor, precum ”Curteanul” ori ”Principele, trebuie sa te faca sa recunosti omul umanistilor daca vei citi ”Scrisorile” lui Petrarca ori gandurile lui Pico della Mirandola in ” Demnitatea omului...  trebuie sa-i faca pe cei ce iubesc, sa vada Frumusetea  prin alta Frumusete!
 
 

     P. S.       “Dragostea lui Michelangelo pentru frumusetea din om, si nu numai, caci il incanta orice obiect frumos fara exceptie, orice armasar frumos, orice caine frumos, peisaj frumos, planta frumoasa, munti frumosi,  padure frumoasa, locuri picturale, orice rau frumos si rar in felul sau. Ca o albina care aduna miere din flori, tot asa si el culegea din natura frumosul pentru a se servi de el in arta sa”.  Capodopera absoluta, Capela Sixtina, cu Judecata de Apoi, din Palatul de la Vatican nu trebuie comentata...  Perfectiunea nu e de comentat...











Milano
Florenta

miercuri, 6 februarie 2013

Luca Dobrinescu, Pomul vietii

"Pomul vietii", in viziunea lui Luca D.



  Desenul unui copil de 7 ani, desen pe care el insusi l-a numit Pomul vietii... insotit de explicatia ca pe trunchiul pomului nu e o gaura ci, o scorbura unde sta pasarea care tine in viata Pomul... 
  Naivitatea desenului, care are cei mai senini norisori pe care-i poate avea cerul- alb imaculat- generosul soare galben din coltul foii de desen, dar mai ales albastrul, pe care l-as numi vital si nu ultramarin sau cobalt sau ceruleum, asa cum ar scrie exact pe un tub de vopsea de pictura, ma fac sa declar ca acesta e un desen special... ca de altfel  si copilul autor, elev al Scolii Gimnaziale nr. 7 Remus Opreanu din Constanta, de la clasa a II a A. Desenul lui mi-a amintit din prima secunda de cand l-am vazut, de poemul  in proza Eureka, al autorului american Edgar Allan Poe... Poe descria in cuvinte si cu imaginatia unui poet, cosmologia, Luca a desenat cu ochi de copil si mana divina, Universul lui...

P. S.  Pentru Printesu'...

duminică, 3 februarie 2013

Lorenzo Lotto, Marsilio Casotti si sotia sa Faustina


Lorenzo Lotto,   Marsilio Casotti  si sotia sa FaustinaSignor Marsilio Cassotti and his Wife, Faustina - Lorenzo Lotto

   Vivarini, maestrul lui Lotto, are o pictura intitulata “ Sfantul  Anton din Padova”...  Marturisesc cu piosenie ca am atins usa acelei Catedrale din Padova, acolo unde se afla si mormantul  Sfantului, in Zilele de Pasti, in urma cu 2 ani, alaturi de un grup de prieteni si colegi, aflati intr-o vizita de studiu la Oratoriul Don Bosco... Pe usa Catedralei, asa cum se poate vedea in orice imagine, e un inel ... l-am atins atunci, intr-o blanda  semnificatie... asa cum l-am primit pe deget, din partea Divinitatii (martori sunt prezentul si trei prietene), la Catedrala Sfantul Anton din Constanta... Inelul, bijuterie incarcata de semnificatii diverse domina imaginarul uman de mai bine de 6000 ani... inelul sigiliu, inelul episcopal, inelul de investire, inelul de recunoastere, inelul lui Marsilio Casotti catre sotia sa... iar bijuteriile care ne fascineaza nu sunt neaparat cele bogat impodobite, ci cele pline de simboluri ascunse, pe care le regasim in tablouri, miniaturi sau desene misterioase...  eu raman cu Inelul Divin...  l-am regasit ... nu intamplator Sfantului  Anton i se spune  “ gasitorul lucrurilor pierdute”...

P.S.    Lotto utilizeaza cu predilectie motive cu mai multe intelesuri... si  antagonice... si metaforice...a murit la  varsta de 76 ani, dupa ce, in ultima parte a vietii s-a retras la manastire... Basilica Santa Casa din Loreto. Acolo a fost adanc fericit si deplin linistit sufleteste.
Padova...

vineri, 1 februarie 2013

Horia Bernea, Coloana



 

  Ca un clopot-  care prin sunet atinge suflete si limite, ca viata- desfasurata  pe un axis mundi,  avand si neavand limite, Horia Bernea e pictor al Raiului pe pamant... “Pictura e sora mai mica a misticii” spunea pictorul “ Coloanei” si al “ Tamplei”.
  Intr-o incursiune personala in trecutul lecturos si prezentul marturisit al preferintelor scriitoricesti, astazi ma intorc in rai, cu Mircea Eliade : “ Intalnirea cu Vladescu il surprinse fara sa-l bucure. Nu-l mai vazuse de mult... Omul asta simte nevoia  sa aiba conversatie, sa stabileasca neaparat un comert spiritual, sa discute ceva, orice... daca ar ramane singur, omul asta ar innebuni. Ce bine vad prin el. Sau, poate, asa mi se pare mie, ca e simplu, ca are nevoie de societate ca si de aer, de hrana. Poate e altceva; poate iubeste prea mult oamenii, poate trebuie sa-si exerseze necontenit creierul... Regretul ca nu i-ai spus niciodata cat de inutila e vorbirea, cat de luxoasa e; numai gandul sau fapta conteaza; vorbirea- exprimarea si comunicarea- e foarte rareori necesara... “ ( M. Eliade, Intoarcerea din rai )

P.S.  Destinul lui Ernest Bernea, tatal lui Horia Bernea,  are o legatura ideologica cu M. Eliade. Legionara... Maine ma reintorc la Sebastian!  Mihail... doar am fost la acelasi liceu... in timpuri diferite...