vineri, 26 aprilie 2013

Miscarea Prerafaelitilor


Gabriel Rossetti, Beata Beatrix

  John Millais, Ofelia

    Miscarea prerafaelitilor ascunde un secret: cum a fost capabil un grup al unor artisti atat de tineri ( Hunt, Millais, Rossetti), intr-un timp atat de scurt, sa transforme intr-o asemenea masura arta engleza?!? Asemenea romanticilor ei se inspira din literatura si din legendele medievale, pentru a evita temele biblice si mitologice. Tema picturii lui Rossetti, Beata Beatrix provine din Vita nuova, a lui Dante. Pictura o prezinta pe Beatrice, aflata in extaz. Macul adus de porumbel este simbolul visului si al mortii... Totul este de factura sugestiva si puternic decorativa! Millais, la randul sau, se inspira din drama lui Shakespeare, Hamlet, mai exact scena mortii Ofeliei, pentru a ne-o oferi pe panza, cu detalii colorate ale naturii: trandafiri salbatici, flori de nu-ma-uita...
P.S.    La Eminescu gasim atitudini prerafaelite: Si uscat fosni mătasa pe podele, între glastre,/ Între rozele de Siras si lianele albastre... acelasi spatiu decorativ, la Macedonski: E mai, când nu e frunză să n-aibă al iubirii/ Fior nedeslușit./Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată...  la Arghezi, la  Bacovia, la D. Anghel, la St.O.Iosif asistăm, se poate spune, la o vegetalizare  sau  floralizare  a lumii întregi. O apropiere intre pictura si poezie... iar diversitatea accesoriilor florale deschide larg evantaiul interpretărilor: floarea devine semn, fata sensibilă a unui mesaj, iscand o stare de ambiguitate perpetuă. Dupa cum se poate observa si in P. P.S. (a se citi rar, cu ton bland si acent pe ce litera preferati!).

P.P.S.      Culegeţi trei poame de mandragoră la răsăritul soarelui, înveliţi-le în frunze de verbină, lăsaţi-le până a doua zi expuse la briza călduţă a unei zile frumoase. Luaţi apoi şase boabe de iapis    magneticus sau piatră de magnet, pe care le pisaţi bine şi le amestecaţi cu sucul lăsat de poamele de mandragoră. Strângeţi, pe de altă parte, sângele a şapte păsărele bărbătuşi pe care le-aţi străpuns în aripa stângă şi adăugaţi-l la restul, amestecând bine. Condimentaţi amestecul cu 57 boabe de ambră cenuşie, şapte boabe de mosc, trei sute şaizeci şi şapte de boabe din cea mai bună scorţişoară pe care o veţi găsi, un pic de micsandră şi de lemn de aloe, după gust, douăsprezece ventuze mici desprinse de pe tentaculele unei caracatiţe şi confitate în douăzeci şi unu de boabe de miere de Narbonne şi cinci sute de boabe din Racina apurisus. Adăugaţi şi o uncie de zahăr de bună calitate şi stropiţi cu vin bun de Creta, dacă mai aveţi. Pasaţi totul cu o lingură de lemn într-un mojar de marmură, apoi turnaţi mixtura, folosindu-vă de o lingură de argint, într-un vas de sticlă şi fierbeţi-o până ce filtrul vostru va avea o consistenţă siropoasă. Strecuraţi-l cu grijă printr-o etamină şi ţineţi-l la rece într-un recipient de argint sau de aur. Asta-i totul. Cantităţile indicate dau un filtru suficient pentru câteva sute de persoane. (Bautura dragostei). O puteti lua de Florii, ca licoare vrajita! 

...cautand flori potrivite pentru licoare, hai hui, prin Toscana...sub soarele ei... (Under  the Tuscan Sun)

marți, 23 aprilie 2013

Manastirea Brancoveanu


         
Manastirea Brancoveanu- Sambata de Sus

 Despre ce poti scrie mai intai? Despre ctitorii sai, despre Hramul sau, despre cei care i-au slujit lacasul, despre cei care s-au refugiat aici?! Sunt pagini de istorie, pagini de credinta, pagini de arta... asa cum Nichifor Crainic reuseste sa le imbine,  in cartea din care citez:

      Arta intuieste cu ochi nespus de vii faramiturile frumusetii edenice din lume, le aduna cum ai aduna cioburile unui vas de mare pret ce s-a spart si incheaga din ele imaginea perfectiunii care e obiectul nostalgiei paradisiace. Biserica umple in lume un gol spiritual;  arta, un gol estetic. Arta nu are o functie de reparatie totala a uratului din lume, ci numai una de suplinire mangaietoare. Ea e ca o sora de caritate la capataiul unui bolnav. Omul creeaza ceea ce natura nu-i poate da direct. Aparitia artei e un salt gigantic deasupra naturii. Opera de arta e o bucata de materie slefuita, in care explodeaza permanent stralucirea unei frumuseti ideale. E din lumea noastra si totusi din alta lume. E din cutare loc si totusi pentru oriunde. E din cutare timp si totusi pentru oricand. E din cutare artist si totusi pentru oricine. Precum e un salt peste natura, e un salt peste spatiu, un salt peste timp, un salt peste individ...                                         (Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului).

   P. S.    O carte la a carei lansare am fost recent, la Curtea Brancoveneasca, impreuna cu un domn drag sufletului meu, George Cusa. (Am permisiunea familiei sa-i spun Papu si astfel e si Papu’ meu). O carte scrisa in perioada interbelica de un om care avea sa faca inchisoare de doua ori (o data inchis pentru apartenenta la miscarea legionara, a doua oara inchis de comunisti, timp de 15 ani)... intocmai ca si Papu. Iar Papu a stat cu el in celula, cateva zile. Cartea a fost interzisa si republicata in 1994. Pe noua coperta a cartii se afla pomul vietii... indiciu al existentei paradisului?!?

P. P. S.    Il felicit de ziua numelui, astazi, 23 aprilie, pe Papu! Si expun o fotografie din timpul unei lectii de istorie pe care a sustinut-o in fata elevilor mei, cu credinta si arta, in urma cu cativa ani... 




alaturi de un colt de paradis, din gradinile Castelului Gandolfo, resedinta de vara a papilor...

vineri, 19 aprilie 2013

Colosseum-ul


     
     Împăratul Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane, a început construcția Colosseumului  în anul 72 d.Hr. Uriașul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea și Domus Aurea, cât și statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcției - Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost demolată ulterior. Prizonierii din războaie erau puși să lupte între ei sau cu animale sălbatice. Spectatorii se delectau privind luptele dintre gladiatori.

Commodus: Generalul care a devenit sclav. Sclavul care a devenit gladiator. Gladiatorul care a sfidat un împărat. Impresionantă poveste! Dar oamenii vor să ştie cum se termină această povestea. Se cuvine doar o moarte celebră. Şi ce ar putea fi mai glorios decât să îl provoci pe împăratul însuşi în marea arenă?
Maximus: Te-ai lupta cu mine?
Commodus: De ce nu? Crezi ca imi e frica?
Maximus: Cred că ţi-a fost frică toată viaţa. ( filmul- Gladiatorul)

   La sfarsitul unei campanii care a durat 12 ani, imparatul Romei, Marcus Aurelius, ajuns la varsta senectutii, vrea sa lase conducerea generalului Maximus, un om recunoscut pentru meritele sale. Fiul imparatului, Commodus, furios pentru ca nu este cel ales sa conduca imperiul, isi ucide tatal si ordona omorarea lui Maximus. Maximus reuseste sa fuga, dar este capturat si apoi vandut ca sclav. In scurt timp ajunge gladiator si se intoarce la Roma pentru a se razbuna pe Commodus care ii omorase sotia si copilul. El trebuie sa lupte in arena Colosseum-ului, unde se remarca si obtine simpatia poporului. Lupta finala este chiar cu Commodus, sub privirile a zeci de mii de oameni.

P.S.   Filmul este inspirat dintr-o pagina reala a istoriei Romei, relatata in Istoria romană, a lui Cassius Dio.  Filmul poate fi vazut sau revazut, in aceasta seara, pe unul dintre canalele TV, la ora 20.30. Iar Colosseumu-ul asteapta de 2000 de ani sa fie vazut si revazut. Pe mine m-a impresionat cel mai mult, dintre toate vestigile antice vazute... 


duminică, 14 aprilie 2013

Clouet, Francisc I


       
      Jean Clouet, Francisc I de Valois

         Când Francisc I a devenit rege în 1515, Renașterea își făcuse apariția în Franța, iar Francisc a fost un important promotor al artelor, fiind considerat primul rege renascentist al Franței. Regele a sprijinit numeroși mari artiști ai vremii, inclusiv pe Andrea del Sarto și pe Leonardo da Vinci. Acesta din urmă a locuit în Franța în ultimii ani ai vieții sale și, deși a pictat mai puțin în această perioadă, a adus cu el multe dintre marile sale capodopere, inclusiv Mona Lisa, acestea rămânând în Franța după moartea sa. Veneţianul Marino Cavalli îl descria pe Francisc I, în 1546, astfel: ”Înfăţişarea sa este întru totul regală, căci, fără a-i fi văzut vreodată chipul sau portretul, doar la simpla sa vedere cineva va exclama: Este regele! Toate mişcările sale sunt atât de nobile şi de maiestuoase încât nici un alt principe nu-i poate fi rival. Firea sa este robustă, în  pofida oboselii căreia a trebuit să-i facă faţă mereu pe parcursul marşurilor şi călătoriilor. Puţini sunt oamenii care pot rezista la astfel de vitregii ale sorţii. Mănâncă şi bea zdravăn, doarme încă şi mai bine şi, ceea ce e mai important, îi place să-şi petreacă timpul în amuzamente şi plăceri. “

   P.S.      În 1850, Verdi era angajat de către opera La Fenice să compună o nouă lucrare. Printr-o întâmplare, ajunge să citească Le roi s’amuse, a lui Victor Hugo. Ulterior, avea să-şi descrie reacţiile la prima lectură: „Subiectul este extraordinar, imens, iar personajul este una dintre cele mai mari creaţii de teatru din toate timpurile şi zonele lumii“ . Piesa lui Hugo descria un rege (Francisc I al Franţei) ca fiind nemuritor şi afemeiat...  Acest rege ( cu actiunea piesei un pic schimbata) este personajul  Ducele de Mantova din Opera Rigoletto, cel care canta prea vesel La donna e mobile... in timp ce prea indragostita, Gilda, isi da viata pentru el... iar bietul Rigoletto, oricat de mult si-a pazit fiica, n-a putut impiedica drama sufletului ei si in final nu i-a putut salva viata...  O, Verdi, cat esti de prezent

    P.P.S      O seara la opera cu fosti elevi, din generatia de aur! Stefania si Felix Panzaru... Felix, pasionat de numismatica, urmeaza sa devina profesor de istorie caci este deja licentiat si, se pare, eu i-am deschis pasiunea pentru aceasta disciplina inca de cand era la scoala gimnaziala, acum 10-12 ani si il pregateam pentru examenul de admitere pentru liceu... un iarasi, Voila! Si sunt mandra de toti cei 6 frati si surori Panzaru, care mi-au fost si ei elevi: Dana, Kati, Stefan si Pavel. Iar pe parintii acestor copii exceptionali ii fericesc!



vineri, 12 aprilie 2013

Muzeul Brukenthal


  

Muzeul Brukenthal, Sibiu
...inainte cu trei ani de la inaugurarea  muzeului Louvre (nationalismul, bata-l vina!... dar la francezi  e si mai mare!)
     Impărăteasa Maria Tereza a Austriei l-a înălțat pe Samuel von Brukenthal în rangul de baron. Apoi el a fost numit șef al Cancelariei Curții, șef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei. A fost singurul sas transilvănean care a ajuns la o funcție atât de înaltă. A avut una dintre cele mai valoroase biblioteci de corespondenţă cu Voltaire, cu Împăratul Austriei şi cu alti iluministi ai vremii. A iubit-o, se pare, în mod clandestin, pe împărăteasa cu cei 16 copii, Maria Teresa, care are, la Viena, un tablou sobru, în care apare la un moment dat, un petec colorat. Dedesubt, titlul tabloului este: Maria Teresa cu covor din TransilvaniaApreciat pentru cunoştinţele sale culturale şi abil diplomat, von Brukenthal a făcut o carieră strălucită la Curtea imperială vieneză. Aceasta este perioada în care îşi alcătuieşte colecţia de pictură, apreciată încă din 1773, în Almanach von Wien, drept una dintre cele mai valoroase colecţii particulare aflate la Viena în acel moment. Revenit la Sibiu îşi construieşte, după modelul vienez, un palat în stilul barocului târziu. Spaţiul fastuos al acestei reşedinţe, care adăpostea seratele muzicale şi literare patronate de baron, galeriile de artă, cabinetul de stampe şi biblioteca, au reprezentat un nucleu spiritual pentru Transilvania.

  P.S.     Astazi, 12 aprilie, se implinesc 210 ani de la moartea Baronului. Prin testament a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului... Am revazut muzeul in urma cu cateva zile si, intocmai ca si una dintre vizitele avute  la Viena, nu tot atat de recente, a fost o vizita pe muzica lui  W.A.M... Symphony No. 40 in G minor, KV. 550 e preferata pentru intensitatea emotionala! Piano Concert No.21- Andante, pentru seninatatea pe care o poate aduce oricarui chip, desi a fost folosita ca si coloana sonora la un film tragic, Elvira Madigan... Dar sa-i dedicam, astazi, lui Brukenthal, Requiem!
 Viena...

joi, 11 aprilie 2013

Prud' hon, Talleyrand


         Portrait of Charles Maurice de Talleyrand-Perigord  - Pierre-Paul Prud'hon
      Pierre- Paul Prud'hon, Charles Maurice de Talleyrand- Perigord

        Talleyrand a servit Franta. Ca nimeni altul. Si a creat, genial, o coabitare politica cu fiecare epoca, cu fiecare guvern al Frantei, la sfarsitul  secolului al  XVIII si inceputul sec. al XIX-lea. Chiar daca aceasta coabitare politica a  semanat mai mult cu un sir lung de tradari. A trecut de la Ludovic al XVI-lea la Republica, de la Republica la Directorat, de la acesta la Consulat, de la Consulat la Napoleon, de la acesta la Bourboni, de la Bourboni la Casa d’Orleans. De fapt, ii parasea doar cand mureau... A tesut legaturi dintre cele mai primejdioase, ca un veritabil personaj din romanul epistolar al lui Choderlos de Laclos. Duplicitatea  lui a destramat crud destine, asa cum au facut-o Marchiza de Merteuil si Vicontele Valmont. A fost portretizat pe panza de Gerard, dar si de condeiul unui alt tip de geniu, Goethe. I s-au adresat, in egala masura, cele mai dure cuvinte ( Napoleon detine recordul) cat si cele mai mari laude si porecle celebre: Sfinxul, Amabilul, Suveranul, etc. Poate viata lui e, cu adevarat, un roman...

  P.S.     Talleyrand aprecia pictura si pictorii. Frecventa atelierul lui Gerard iar acesta i-a facut multe portrete dintre cele mai reusite, insa nu la fel de impresionante  ca cele facute de Prud’hon. Voila!






marți, 9 aprilie 2013

Champollion, Piatra de la Rosseta


          
Jean Francois Champollion, Piatra de la Rosseta
În timpul marşului armatei lui Napoleon prin Egipt, în 1799, soldaţii au dat peste ceea ce va rămâne în istorie sub numele de Piatra de la Rosetta, numită astfel după oraşul unde a fost descoperită. Împreună cu armata franceză călătorea şi un grup de specialişti în egiptologie, dar aceştia nu au reuşit să descifreze inscripţiile în piatră. Abia 20 de ani mai târziu, Jean-François Champollion a anunţat că descifrase scrierea hieroglifica, deschizând astfel calea pentru studierea mai aprofundată a civilizaţiei egiptene. Cand a facut descoperirea, Champollion s-a napustit in biroul fratelui sau si a strigat ca Napoleon la Austerlitz : am invins! dupa care a lesinat. Jean Francois Champollion a fost un arheolog francez. Fie ca i se dadea o veste buna sau surprinzatoare, sau ca descoperea un element nou in cercetarile sale, care-l umplea de speranta, el cadea dintr-o data la pamant, fara suflare, facandu-i pe cei din jur sa se panicheze si sa cheme medicul. Champollion lesina din orice veste. Fara indoiala suferea de o boala ascunsa care il tensiona si ii provoca fluctuatii ale tensiunii arteriale. A murit la varsta de 41 de ani dupa o ultima criza. Intre timp, facuse pentru cauza stiintei umane unul dintre acele servicii care merita onoare si glorie postuma. Champollion a luminat misterele vechiului Egipt.

P.S.   Sper sa ma intorc  curand cu alte mistere ale Egiptului, dupa o calatorie la Piramide,  avand in vedere ca a doua mea specializare este arheologia!   Pentru      F  L  O  R  I  N             43Shukeir, de la  G  I  A  N  I  N  A , pentru ziua de 10 aprilie!

P.P.S.   Yes! Yes! Yes! Am invins!

Delacroix, Libertatea conducand poporul


        
      Eugene Delacroix, Libertatea conducand poporul

       “ Da-mi, te rog, o perna albastra si un divan rosu. Sa le asezam alaturi. Priveste cum se ating culorile, una ii rapeste parca ceva celeilalte. Rosul se coloreaza in albastru, albastrul este scaldat in rosu, iar in mijloc se iveste o nuanta de violet.” Iata-l pe Delacroix: un dirijor al culorilor! Singuratic si genial. Fermecator si sclipitor. Place femeilor. Cel mai adesea, modelele pe care le are ii devin si iubite.  Asemanarea fizica cu Talleyrand, despre care barfele spun ca i-ar fi adevaratul tata, ii confera si mai multa aristocratie. Si, probabil, nu doar cu asemanarea fizica de la Talleyrand, isi exploateaza farmecul personal printre poeti, scriitori, muzicieni, femei. Prietenia, adesea intrepatrunsa de iubire cu scriitoarea  George Sand, cea mai indragita partenera de discutii a pictorului, nu-l subjuga ci il lasa liber.  Atras de muzica, canta la clavecin si il apreciaza numai pe Chopin. Intreaga lume artistica pariziana il maguleste, este oaspetele multor saloane celebre ale vremii. Are prieteni, romantici, desigur, insa el ii conduce pe toti: Charles Nodier, Victor Hugo, Alfred de Vigny, Stendhal, Alexandre Dumas, Teophile Gautier, Alphons de Lamartine, Hector Berlioz. Baudelaire il descria ca pe ” craterul unui vulcan artistic acoperit de un buchet de flori.” Mare admirator al lui Rubens. Impresionist, inainte de Impresionism. Un “zeu” pentru Matisse si Picasso.

P.S.       “ Am iubit femeile la nebunie, insa am pretuit libertatea mai mult.” ( L-a inspirat, deci, Cassanova). Iar eu aleg sa postez pictura  Libertatea conducand poporul, nu doar pentru ca are subiect istoric de secol XIX preferat si o dimensiune epica a evenimentelor revolutionare franceze sau pentru ca pictura aceasta a fost cumparata de Ludovic Filip. O aleg pentru a-i  declara pictorului, la doua secole distanta, ca libertatea nu putea fi mai bine infatisata, alegoric, decat sub portretul unei femei care conduce!

P.P.S.   “ Observ- scrie George Sand- insolita diferenta dintre soti si restul barbatilor in general. Iata ca acestia din urma poseda cu mare placere femei, pe care altii le stapanesc fara tragere de inima, in ciuda faptului ca le poseda”. ( Portretul facut pentru G. Sand il lasa neterminat...).Punct.

luni, 8 aprilie 2013

Van Dyck, Carol I Stuart la vanatoare


   
  Antoon van Dyck, Carol I Stuart la vanatoare
   Antoon van Dyck a fost unul dintre cei mai mari pictori și creatori de gravuri flamanzi, reprezentant al stilului baroc, discipol al lui Rubens, inovator în folosirea gravurii cu „acquaforte”. Devine celebru în calitate de pictor al curții regelui Carol I Stuart al Angliei.( regele îl va numi "prim-pictor în serviciul Majestății Sale Regale"). Regele  Angliei, prin domnia lui absolutistă şi-a atras ostilitatea burgheziei şi a noii nobilimi care au dezlănţuit revoluţia din 1642-1649. Judecat de parlament şi condamnat la moarte ca tiran, trădător şi duşman public, a fost decapitat în faţa palatului Whitehall. În vârstă de 49 de ani, Carol I a ţinut să rămână până în ultima zi cu prestanţă regală. El a cerut să fie îmbrăcat cu două cămăşi, pentru ca nimeni să nu creadă, văzându-l străbătut de vreun fior de frig, că-i e frică. Pe eşafodul plasat în faţa Palatului Whitehall, drapat tot în negru, Carol I a rostit : “Remember!” (Amintiţi-vă!)... adică: aminteste-ţi ce am fost şi ce am ajuns; ieri omul cel mai bogat, mai puternic, mai temut din Anglia şi acum în faţa ghilotinei; ieri primul cetăţean al regatului şi astăzi, cel din urmă dintre toţi... Filmul To Kill a King ( Sa omori un rege) este un film istoric deosebit, poveste despre loialitate si pasiune, dincolo de evenimentele crude ale istoriei Angliei de atunci...

  P.S.   ... Istoria Angliei de astazi: n-a fost regina dar a purtat numele Doamna de Fier. S-a numit Margaret Thatcher, prim ministru ... o fila din  istoria Angliei ...  privirea sa pătrunzătoare simboliza o tărie de caracter remarcabilă. Cea mai bună descriere a fost făcută chiar de ea însăşi. "Eu sunt în favoarea consensului. Consensul asupra a ceea ce vreau eu să fac". Acest refuz al compromisului, în serviciul unor principii profund ancorate - conservatorism social, liberalism economic, ideea grandorii ţării sale -, nu s-a dezminţit nicio clipă în cei 11 ani de guvernare (1979-1990)... Dar caracterul său implacabil s-a întors împotriva ei. Respingerea "poll tax", un impozit local pe care nu a reuşit să îl impună, a adus sfârşitul guvernării sale. Contestată în cadrul propriului partid, ea a demisionat cu lacrimi în ochi în noiembrie 1990... astazi a murit...  dar istoria Angliei ramane de citit!


P.P.S.  Domnule prim ministru Nastase, ultima dvs. postare  m-a facut realmente fericita! Si chiar nu eram in cautarea acestei stari, mai ales dupa lamuririle pe care le ofera  Andrei Plesu!  Deci va inspir! In caz ca-mi vegheati  somnul( sper sa gustati gluma  simpla) va anunt ca visul pe care-l voi avea la noapte va avea ca subiect pictorul Delacroix... nu stiu ce voi scrie maine pe blog dar  dumneavoastra stiti deja replica prietenei pictorului, George Sand.  Va dedic P.S.-ul, cu  ambigua formulare ca femeia e mereu cu un pas inainte! Va dedic, de asemenea, pictura de mai sus! ( voi sarbatori cu prietenele banuiala confirmata!)


duminică, 7 aprilie 2013

Utamaro, Privindu-se in oglinda

femei-in-oglinda-utamaro
Utamaro,  Privindu- se in oglinda


     Utamaro a fost cel mai renumit pictor de portrete feminine din Japonia. Incarcate de simbolism, imaginile sunt atat de asemanatoare personajului, incat pictorul reuseste aproape un portret psihologic.Titlurile numeroaselor sale opere sunt foarte sugestive: Cocheta, Secretul, Surpriza la citirea scrisorii, Curtezanele, AmanteleA creat mai multe serii de portrete de femei, multe din cartierul curtezanelor  - Yoshiwara, dar a pictat și flori, cum ar fi camellia japonica, cea mai cultivata specie din seria plantelor camellia din Asia de Sud Est, China si Japonia.


.“ O femeie îi atrase atenţia în mod special. Era înaltă, foarte zveltă, avea părul negru şi un ten alb-rozaliu. Avea un cap mic şi ochii migdalaţi cu acea privire de porţelan precum cea a japonezelor. Dar în ei se citea o natură mândră şi dinamică...”( A. Dumas fiul, Dama cu camelii)

 Femeia descrisă cu atâta pasiune era Marie Duplessis, cea mai faimoasă curtezană a epocii...

    P.S.        Povestea Traviatei
Traviata a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. Ajunsă la Paris fără bani, a început să practice prostituția. La 18 ani devenise deja cunoscută ca una din cele mai scumpe curtezane (care în limba italiană se numește "traviata"). Spre a scăpa de urmărirea familiei, și-a schimbat numele de fată în Marie-Duplessis. În această perioadă, l-a cunoscut pe scriitorul Alexandre Dumas-fiul (1824 - 1895), care s-a îndrăgostit de ea și cu care a întreținut strânse legături amoroase. Legătura lor au continuat chiar și după căsătoria ei, până la prematura ei moarte, în urma unei tuberculoze, la vârsta de numai 22 ani. Sicriul ei, acoperit cu o mulțime de camelii, floarea ei preferată, a fost depus în cimitirul Montmartre. În anul 1848, Alexandre Dumas fiul a publicat romanul Dama cu camelii, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, La Traviata.















 G. VERDI... si operele sale inspirate din romantismul epocii pot fi vazute si ascultate in acest an, in tara si in afara ei, la implinirea a 200 de ani de la nasterea compozitorului... am avut o seara romantica cu Traviata...alaturi de o eleva preferata, Livia.




Privindu-se in oglinda...