Casa memoriala Vasile Alecsandri de la Mircesti
Casa Puskin Saint Petersburg
Ambele sunt casele unor poeti valorosi.
Ale unor personaje cu nume cat un secol
intreg. Sunt Case Muzeu si se afla in
apropierea unor rauri: Siret, respectiv Moika. In interiorul ambelor case se
afla multe, multe carti, obiecte care au apartinut celor doi scriitori si cate
un pian. Cat romantism in Romantism! Pe amandoi ii iubesc pentru ce au scris. Chiar daca Alecsandri l-a pus aspru la
punct, intr-o gazeta, pe aventurosul Puskin. Pe Alecsandri il iubesc cam de cand descopeream cu inocenta
farmecul lui “cs” ce-l punea in umbra
pe exoticului “X”. Cand am descoperit si poeziile sale istorice a devenit, cu
adevarat, un poet preferat iar cand l-am
intalnit printre pasoptisti, i-am apreciat spiritul revolutionar in egala
masura cu admiratia asupra originii aristocrate. Ambii poeti au crezut in iubirea profunda,
desi au trait-o in mod diferit. Eu ii
imprietenesc aici in cateva randuri scrise si postez cate o poezie de dragoste
scrisa de ei. In esenta, dragostea i-a insufletit pe amandoi...
Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!
O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se naltă c-un lung zbor.
Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!
Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simpri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.
V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Stelută zâmbitoare dincolo de mormânt!
Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!
Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.
Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.
Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!
Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!
( V. Alecsandri, Steluta)
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.
Pe cînd fusesem tînăr şi-ncrezător, trufaş,
O tînără grecoaică iubit-am pătimaş.
Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricînd,
Dar ziua cea cumplită se arătă curînd.
Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Cînd îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:
-„Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tînăra ta greacă te-nşală chiar acum”.
L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.
Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crîncenă mîhnire se răsucea în piept.
Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.
Intrai în casa singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.
n-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tîlharul n-avu vreme să scape din sărut.
Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce,-ngălbenînd, s-a stins.
Imi amintesc tăcerea, văd sîngele: tîşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.
Smulgîndu-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sînge spada, rîzînd de vechiul vis.
Iar robul meu prin bezdna cărîndu-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.
De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcuta noapte în trista-mi viaţă nu-i.
Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi.
( A. S. Puskin, Salul negru)
P.S. Ma pot lauda cu vizita la Casa memoriala de la Mircesti in egala masura cu rasfoirea unui Album
de Arta Saint Petersburg- History-
Architecture- Art. Din calatorii si din lectura poti avea multe de scris, despre aproape orice... si
poti scrie o carte cu multe pagini ... desi, cred eu, cartea cu cele
mai multe pagini este cartea pe care o scriem in gand... tot despre tot si despre toate.
P.P.S. Pentru Cerasela D. care astazi
m-a anuntat fericita ca a fost admisa la Doctorat, cu nota 10! O felicit si
divulg ca tema ei de Doctorat are legatura cu Rusia lui Puskin!
