Inspirata de atatea flori primite
zilele acestea (va rog eu, stopati taierea florilor si lasati-le pe camp sau acolo unde
infloresc ele!) le-am acordat atentie si printr-o noua pictura by me, pe care,
ce-i drept, m-am grabit sa o termin pana astazi, 18 septembrie, de ziua
prietenei R., desigur, ca sa i-o pot oferi.
Pe langa preferinta mea de a picta flori, am tras cu ochiul la Michele
Cascella, italianul care le-a pictat asa cum sunt ele: in toate culorile,
intinse pe camp, mai adunate si simtindu-se in siguranta in gradini, diferite
ca forma si origine, mai profunde sau superficiale in functie de perspectiva,
de-a dreptul vii sau de-a dreptul moarte si uitate, chemate in mai multe limbi,
arse de soare vara, atinse de inghet iarna, uscate dar hotarate sa revina la
viata, primavara, imbratisate toamna si... nemuritoare prin insasi greutatea
adjectivului.
P.S.
Camp de flori care-i zambesc Soarelui si Roxanei, by Tgia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu