Michelangelo, Crearea lui Adam

 Michelangelo,  Bolta Capelei Sixtine. Crearea lui Adam.

-Mda, taica-meu zice mereu ca de-a lungul istoriei arta a trecut de la frumusete la interpretare.

- Pai, asa e. Adica, daca te uiti la un tablou din 1645, stii sigur despre ce e vorba. Stapanul cu doua slugi  a plecat la vanatoare si a prins un mistret. Simplu ca buna ziua. Scena vanatoreasca, simpla, fotografie de tipul amintire. Foarte frumos. Sau cum era Monet, nuferi, frate, pe tot peretele! Frumos, relaxant. Acum, daca ii spui lui Damien Hirst: “ Ba, am fost la vanatoare cu doi angajati si am omorat un mistret! Reprezinta cumva treaba asta!”, te trezesti la Tate cu juma` de inima de porc insirata pe jos, podeaua plina de sange in care au ramas urmele de la trei perechi de pantofi diferite, iar pe fundal se aude pe repeat inregistrarea momentului injunghierii unui porc.  Noi sa zicem ca intelegem treaba asta. Ca traim in 2013. Dar adu-l pe Da Vinci sa vada sangele lui Hirst pe jos si o sa se apuce sa spele podeaua. Asta e diferenta majora, cred. Arta alora de acum o mie de ani o intelegeau si artistii, si privitorii. Mai mult, arta alora de atunci bucura ochiul si atunci, si in zilele noastre. Arta astora de acum nu sunt convins ca o inteleg nici macar artistii insisi. Stiu ca exista tot felul de simboluri ascunse in mii de tablouri de acum  sute de ani, dar ideea de baza, tablou cu femeie privind pe fereastra, sa zicem, il intelegi. Mie majoritatea artistilor contemporani mi se par niste inchipuiti. Fac ceva si apoi se apuca sa ii dea intelesuri foarte profunde si abstracte. Cand, de fapt, intelesul ar fi trebuit sa ii inspire. Astia fac o pata verde ca atat le poate capul si abia apoi se apuca sa emita ipoteze despre ce ar putea sa insemne. Daca in 1500 femeia se uita pe fereastra ca sa vada peisajul, in 2013 femeia se uita pe fereastra pentru ca ea contempleaza sinuciderea, ea ar vrea sa sara pe geam in momentul picturii in urma unei traume ascunse din copilarie, redeclansate de imaginea si zgomotele cutremuratoare scoase de doua pisici care se imperecheau in fata casei ei. De aceea artistul a ales sa se semneze cu o labuta de pisica.  (Sincer, lesin!!! De ras!!!  Pardon, aici era spatiul autorului!!! Precizez: Adrian Telespan, Cimitirul).

P.S.     Fragmentul de mai sus este un elogiu adus artei renascentiste, caci si Telespan, autorul, stie exact ca anul acesta se implinesc 450 de ani de la moartea lui Michelangelo! Telespan, ma bucur enorm ca l-ai bagat si pe Marele Maestru Michelangelo (la pagina 79, fix) in Cimitirul tau!!! Si, evident, pe  Leonardo Da Vinci, preferatul meu!