Eu cred ca poezia se scrie toamna. N-am citit asta undeva- candva ci propria
cugetarea are radacini in senzatii vizuale
si rostiri soptite… anul asta am rostit cuvantul toamna, intr-un decor mirific (ce noroc!) si cuvantul nu mi s-a mai
parut tristo-poetic… am spus toamna
uitandu-ma la primele frunze aramii aduse de vant din inima muntelui padure… jos, la malul unui lac cu lebede prezente… am
simtit toamna si cu ombra naturale
si cu porpora si cu arancio si un pic de violetto, un blu cobalto si terra di
siena scura, un nero subtire si aruncat pe marginea unei frunze de toamna… am lasat il verde cu toate
nuantele lui in inima muntelui padure… sa-l regasesc, poate, vara cealalta… in
un'altra vacanza…
P.S.
Chiar sunt norocoasa sa primesc un dar asa pe sufletul meu… o noua trusa
de pictura… Milano a fost prin preajma… prietenele stiu povestea… un inceput de
toamna cu poezie!
P.P.S.
La multi ani, D…..Wood!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu