Eu cred ca poezia se scrie toamna. N-am citit asta undeva- candva ci propria
cugetarea are radacini in senzatii vizualesi rostiri soptite… anul asta am rostit cuvantul toamna, intr-un decor mirific (ce noroc!) si cuvantul nu mi s-a mai
parut tristo-poetic… am spus toamna
uitandu-ma la primele frunze aramii aduse de vant din inima muntelui padure… jos, la malul unui lac cu lebede prezente… am
simtit toamna si cu ombra naturale
si cu porpora si cu arancio si un pic de violetto, un blu cobalto si terra di
siena scura, un nero subtire si aruncat pe marginea unei frunze de toamna… am lasat il verde cu toate
nuantele lui in inima muntelui padure… sa-l regasesc, poate, vara cealalta… in
un'altra vacanza…
P.S.Chiar sunt norocoasa sa primesc un dar asa pe sufletul meu… o noua trusa
de pictura… Milano a fost prin preajma… prietenele stiu povestea… un inceput de
toamna cu poezie!
Prin denumirea acestei picturi m-am gandit
sa-i raspund lui Nichita, atunci cand poetul vorbea cu Enkidu. (“Si pentru
durerea cea mare, albastru i-am zis, tot fara pricina, ori numai pentru ca asa
mi-au suras buzele... O, prietene, cum este albastrul tau?”). Ca punct de plecare
in descifrarea picturii (pentru careva tentat de un Tratat de descopunere) ar fi putin Dali. Salvador Dali. Apoi ”putin
parfum, putina lene si putina poezie...”cand
Sebastian numea o stea. Pentru o interpretare simpla insa, intortocheala aia de
albastru as fi eu... mai senin, mai tulbure, mai nascocit, mai inchipuit
si trecut poate prin mandeanism... Cel
mai mult insa, mi-ar placea sa fie descoperita ideea, ca tot a plecat dintr-o
impresie. Na, ca o dau si in Hume! Dar in mod sigur in Proust care spunea ca “ideile
sunt succedanee ale nefericirilor”. Privita
printre gene, pictura ar avea legatura cu, sa zicem, realitatea. Asadar, in
partea ei centrala si de fapt, in miezul ei, acel albastru inchis acoperit
de violet si verde crom ar putea fi
insula-inchisoare a lui Edmond Dantes,
Contele de Monte Cristo... o nuanta puternica intre doua spatii de libertati
nedefinite... cerul si apa... De precizat ca intregului albastru de aici-
albastrul meu, prietene! i-am spus initial Albastru
de dupa ploaie... si asa as fi si in pas cu artistii care redenumesc picturile
si apoi devin celebri (emoticon apucat de ras). Tot albastrul meu (trecem in
registru serios) ar aduce si pescarusii
din prim planul suspendat (inventie critico- tehnica) lasand insula-
inchisoare in neputinta ei de evadare (aici chiar a iesit o rima nesperata). As
putea spune numele unui pescarus, Jonahtan Livingston, dar ar putea fi
interpretat ca un cliseu, desi stiu eu!!! ca nu multi adulti au citit
povestirea lui Richard Bach care trebuie musai citita! Pescarusul l-a ajutat si pe Contele de Monte Cristo. Ma gandesc. Ca
tot l-a vazut printre gratiile inchisorii
vreo 18 ani...
P.S. Las mai sus descrierea picturii, ca o tusa
accentuata din propriul tratat de descompunere pe panze si palete. Iau acum cu
mine pescarusul ala care surade, al doilea de jos in sus, din partea stanga, ba
nu, de la mijloc si plec in VACANTZA! Maine, 2 august! Via Ungaria-Slovenia-Italia-Franta-Elvetia! Am programat o intoarcere in Septembrie- luni, vorba lui Brenciu, si
tot atunci voi posta si clipul lui cu versurile alea facute pentru mine... si arat si acel albastru de Como care nu poate
fi decat... tot al meu... in cele mai
superbe fotografii! Get lucky, pentru
aceasta vacantza!
