Statuie din marmura de Cararra. Un adevarat monument de for public. Opera a germanului Karl Storck. Alaturi de fiii sai, Carol si Frederic, sculptori si ei, seniorul Storck a fost deschizator de drumuri in sculptura de tip ronde-bosse. Dar ma opresc aici cu datele tehnice caci subiectul „Domnita Balasa", dincolo de subiectul istoric este un subiect al sensibilitatii umane si al tristetii umane. Dar mai ales al demnitatii umane. Statuia Domnitei Brancoveanu trebuie privita in liniste si cu piosenie, ca de altfel si biserica ce-i poarta numele... cea mai frumoasa biserica din Bucuresti (desi parerea estetica nu-si are exprimarea potrivita)... o biserica in care nu s-a slujit nici o inmormantare... o biserica unde, in perioada interbelica, marile familii boieresti ale Bucurestiului isi faceau nuntile si botezurile... o biserica unde este prezent la Liturghia de duminica, de fiecare data, ca epitrop testamentar, descendent al familiei Brancoveanu, Constantin Balaceanu Stolnici (exceptie facand zilele de ianuarie ale anului 2014, caci personalitatea mai sus mentionata, aflata la venerabila varsta de 90 de ani, se afla intr-un moment medical dificil).
P.S. Aflata recent in Bucuresti, in perioada Sarbatorilor de iarna, am avut (paradoxal) linistea de a ma bucura de muzica si luminile colorate specifice Craciunului. M-am situat in contrasens cu toate sensurile (blocate, de altfel, in circulatia bucuresteana) si cu tot sensul in non-sensul goanei umane, aflata parca la ultimile cumparaturi... Repet, am avut linistea si compania desavarsita pentru a vizita Biserica Domnita Balasa. Am respectat linistea bisericii si a curtii sale si nu am facut fotografii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu