Monet, Impresie. Rasarit de soare

 Claude Monet, Impresie. Rasarit de soare

        Mai intai s-a numit Mare. Apoi, Impresie: Rasarit de soare... Un rasarit de soare trebuie vazut macar o data intr-o viata, la malul marii! Cu reflexele lui, uneori filtrate  printre nori sau ceata, rasaritul devine lumină... doar in Mare. Marea... ii vezi schimbarile, miscarile, ritmul, stralucirea nesfarsita, ii simti nelinistea... si linistea... Nu conteaza cu cine vezi rasaritul: singur, cu un prieten, cu un necunoscut sau cu iubitul (bifat patrulaterul!)... inseamna sa alegi sa traiesti in plein air! Sau spectator. Si cu multa culoare! Sau alb-negru. Rasarit de soare! Impresie, realitate, fictiune... Putem pastra o viziune naiva despre ceea ce vedem sau despre ceea ce traim...

P.S.   Monet si Rodin sunt nascuti in acelasi an si aceeasi zi!!!  Pentru prietena mea, un pic de Monet si un pic de Rodin, ca de altfel si pentru mine, caci suntem nascute in acelasi an si in aceeasi zi! Ador coincidentele! Pentru ca sunt.

P.P.S.  Intitulez pictura de mai jos, Aux  couleurs de l’ete indien...  DAns ta Maison... par moi... pour toi! 

Castelul Sforza

 Castelul Sforza- fortareata si muzeu, Milano

    Pe 24 iunie 1519, murea  Lucretia Borgia. Nu implinise 39 de ani ( brrrrrr!!!). Castelul Sforza din Milano, fortareata muzeu si biblioteca, e un loc incarcat de istorie. Iar istoria familiei Borgia este istorie! Sau pentru cunoscatorii pasionati, pe viata si pe moarte... Familia Lucretiei Borgia a devenit sursa de inspiratie pentru scrierile lui Niccolo Machiavelli, umanistul care descria politica vremii si coruptia sexuala, posibile caracteristici ale papalitatii renascentiste... Borgia... ea insasi, fiica de papa! Papa Alexandru al VI-lea. Si cate altele despre aceasta familie...

   P.S.    Unele inele ascund otravuri... cel mai sigur, inelele purtate de femei, ar zice EI...  motiv pentru care nu port inele (emoticon de o sinceritate... feminina...).  Dar azi, fiind ziua zanelor bune, Sanzienele, sa uitam de Borgia si sa vedem o IE romaneasca... intr-o poiana, nenumita Paraclis ci o simpla poienita.

P.P.S.     Pentru Sanziana, eleva mea, pe care o stiu de cand s-a nascut si care a fost cel mai frumos bebelus pe care l-am vazut... Pentru ca este foarte cuminte, educata, frumoasa si delicata, pentru ca are aproape numai note de 10, sunt sigura ca ma va asculta si acum (in calitate de diriginta, m-a ascultat mereu, si ea si Alina, sora ei, tot fosta eleva si  pasionata de istorie...) si ii va citi, in vacanta mare,  pe Sadoveanu si pe Eliade, cu Sanzienele lor...

Buren, Alb si negru

Daniel Buren, Blanc et noir

   In iunie 2012, exact acum un an (emoticon fix, fara sa clipeasca sau sa minta), chiar pe 20 iunie, il cunosteam pe artistul conceptual francez Daniel Buren. La Paris. Cu autograf cu tot. Cu viziunea sa arhitecturala cu tot. Cu dungile lui albe cu tot.  Dungi pe care le regasesti si in statiile metroului parizian, si unde, daca te afli, nu poti hotari rapid cine sunt mai celebre, metroul sau dungile... Dungile verticale, alternand intre alb si o culoare au devenit semnatura lui Buren. Le-a folosit si pe spatele unor scaune de autobuz, prin America... prietena mea de acolo mi-a spus recent ca toata moda vestimentara de anul acesta e cu dungi, multe dungi... Io ii raspund ca stiu de unde sunt dungile! S-au inspirat de la Buren!

P.S.   Acest Daniel Buren  a publicat in 2012 Les Ecrits, cateva texte interesante pentru artisti. Daca pot ajuta pe cineva, anunt ca le pot imprumuta, nu vinde! Caci arta se cam pastreaza ori se imprumuta. Cand se vinde e un act egoist.

                 Dupa intalnirea cu Daniel Buren, Paris...

Aman, Natura statica cu cirese

Theodor Aman, Natura statica cu cirese

   Numele lui Theodor Aman a ramas in istoria artei romanesti atat prin opere valoroase cat si prin contributia avuta la intemeierea primei scoli de Belle- Arte, al carui director si prim profesor de pictura a fost. Picturile sale se incadreaza atat in romantism cat si in academism si impresionism iar tematica abordata este vasta: pictura istorica (Mihai Viteazul primind solii turci cu daruri din partea sultanului, Unirea Principatelor, Proclamarea Unirii), portretul (Tudor Vladimirescu, Alexandru Lapusneanu,  Carol I, Portretul Spatarului Mihail Cantacuzino), scenele orientale si de gen (Interior turcesc, Cantareata cu lauta), peisajul (Peisaj cu rau si copaci, Cu barca, Portul Constanta), natura statica( Flori in vas, Cos cu fructe).

  P.S.   Reteta de vacanta frumoasa, pentru copilarie: priviti picturile lui Aman iar acum, in mod selectat, pictura de mai sus!  Ganditi-va ca langa un platou cu cirese de vara ar putea sta volumele Ciresarii ale lui Constantin Chirita, cu care sa va imbogatiti vacanta! Ciresarii... fara sa pot sau sa vreau sa fac aici un rezumat. Pentru ca e romanul copilariei mele. Si nu merita rezumat ci savurat lecturos! Cele 5 volume, Cavalerii... sau Castelul... sau Roata... sau Aripi... sau Drum bun... toate sunt copilaria. Emotie si timiditate, curaj si vise de viitor, prietenie si... crez! Toti pentru unul si unul pentru 7! Tic, Maria, Lucia, Dan, Ursu, Ionel, Victor... mai ales Victor! Toti de pe strada Ciresului. Si toate intamplarile, in vacanta!

P.P.S.   Nu pot sa ma abtin, deci citez:

 ― N-ai venit tu degeaba aici, cîrnule. Trebuie să ai ceva în cap. De astă dată Tic înţelese porecla ca o manifestare de simpatie, aşa cum era în realitate, şi socoti încheiată răzbunarea împotriva lui Dan. Era cazul şi momentul să înceapă atacul adevărat: ― Care-i femininul de la Harap Alb? Dan îl privi zăpăcit. Va să zică musafirul continua să-l batjocorească. ― Dacă-i vorba pe-aşa, zise el supărat, eu ţin să te-anunţ că n-am terminat cartea. ― Pe cinstea mea că nu glumesc. Mă interesează femininul de la Harap alb. Vocea lui Tic, intonaţia, aerul feţei exprimau atîta seninătate, încît Dan se lăsă convins. ― Dar ce, tu nu ştii? ― Nu ştiu cum să zic: hărăpiţă sau hărăpoaică? ― Cred că-i mai bine hărăpoaică... ― Nu se poate! Sună urît. Nu-i aşa? ― Atunci zi hărăpiţă! ― Nu cred că merge. Sună cam alintat. Alt feminin nu există? ― Dar ce ai tu la urma urmei cu acest feminin? îl întrebă Dan la capătul răbdării. Altul, eu, în capul meu, nu găsesc. ― Hărăpoaică nu merge că nu-i urîtă. Hărăpiţă, la fel, nu merge că-i antipatică... Oare să-i zic Hărăpina albă? ― Zi cum vrei. Poţi să zici şi hărăpina şi hărăpelă şi hărăpoaie, ce mă-ntrebi pe mine? Dar stai, stai... despre cine-i vorba? Ce hărăpina? ― Aha! te-ai trezit. Am întîlnit-o în curtea şcolii. Adică n-am întîlnit-o. Cum să-ţi spun?... Neam observat reciproc pe furiş. Dar am crezut că numai eu stau la pîndă. ― Spune o dată! Despre cine e vorba? ― Dac-aş şti... şi Tic se apucă să-i istorisească întîlnirea neaşteptată din curtea şcolii ...