Aman, Natura statica cu cirese

Theodor Aman, Natura statica cu cirese

   Numele lui Theodor Aman a ramas in istoria artei romanesti atat prin opere valoroase cat si prin contributia avuta la intemeierea primei scoli de Belle- Arte, al carui director si prim profesor de pictura a fost. Picturile sale se incadreaza atat in romantism cat si in academism si impresionism iar tematica abordata este vasta: pictura istorica (Mihai Viteazul primind solii turci cu daruri din partea sultanului, Unirea Principatelor, Proclamarea Unirii), portretul (Tudor Vladimirescu, Alexandru Lapusneanu,  Carol I, Portretul Spatarului Mihail Cantacuzino), scenele orientale si de gen (Interior turcesc, Cantareata cu lauta), peisajul (Peisaj cu rau si copaci, Cu barca, Portul Constanta), natura statica( Flori in vas, Cos cu fructe).

  P.S.   Reteta de vacanta frumoasa, pentru copilarie: priviti picturile lui Aman iar acum, in mod selectat, pictura de mai sus!  Ganditi-va ca langa un platou cu cirese de vara ar putea sta volumele Ciresarii ale lui Constantin Chirita, cu care sa va imbogatiti vacanta! Ciresarii... fara sa pot sau sa vreau sa fac aici un rezumat. Pentru ca e romanul copilariei mele. Si nu merita rezumat ci savurat lecturos! Cele 5 volume, Cavalerii... sau Castelul... sau Roata... sau Aripi... sau Drum bun... toate sunt copilaria. Emotie si timiditate, curaj si vise de viitor, prietenie si... crez! Toti pentru unul si unul pentru 7! Tic, Maria, Lucia, Dan, Ursu, Ionel, Victor... mai ales Victor! Toti de pe strada Ciresului. Si toate intamplarile, in vacanta!

P.P.S.   Nu pot sa ma abtin, deci citez:

 ― N-ai venit tu degeaba aici, cîrnule. Trebuie să ai ceva în cap. De astă dată Tic înţelese porecla ca o manifestare de simpatie, aşa cum era în realitate, şi socoti încheiată răzbunarea împotriva lui Dan. Era cazul şi momentul să înceapă atacul adevărat: ― Care-i femininul de la Harap Alb? Dan îl privi zăpăcit. Va să zică musafirul continua să-l batjocorească. ― Dacă-i vorba pe-aşa, zise el supărat, eu ţin să te-anunţ că n-am terminat cartea. ― Pe cinstea mea că nu glumesc. Mă interesează femininul de la Harap alb. Vocea lui Tic, intonaţia, aerul feţei exprimau atîta seninătate, încît Dan se lăsă convins. ― Dar ce, tu nu ştii? ― Nu ştiu cum să zic: hărăpiţă sau hărăpoaică? ― Cred că-i mai bine hărăpoaică... ― Nu se poate! Sună urît. Nu-i aşa? ― Atunci zi hărăpiţă! ― Nu cred că merge. Sună cam alintat. Alt feminin nu există? ― Dar ce ai tu la urma urmei cu acest feminin? îl întrebă Dan la capătul răbdării. Altul, eu, în capul meu, nu găsesc. ― Hărăpoaică nu merge că nu-i urîtă. Hărăpiţă, la fel, nu merge că-i antipatică... Oare să-i zic Hărăpina albă? ― Zi cum vrei. Poţi să zici şi hărăpina şi hărăpelă şi hărăpoaie, ce mă-ntrebi pe mine? Dar stai, stai... despre cine-i vorba? Ce hărăpina? ― Aha! te-ai trezit. Am întîlnit-o în curtea şcolii. Adică n-am întîlnit-o. Cum să-ţi spun?... Neam observat reciproc pe furiş. Dar am crezut că numai eu stau la pîndă. ― Spune o dată! Despre cine e vorba? ― Dac-aş şti... şi Tic se apucă să-i istorisească întîlnirea neaşteptată din curtea şcolii ...