marți, 6 mai 2014

Mexic

Steag Mexic



   In aceasta seara, Cielito Lindo mi-a fost cantat de la mare distanta! Nu chiar din Mexic, desi acordurile de acolo sunt, ci de la granita lui de nord... de la prietena  mea draga. Ii multumesc pentru stare! A ei- pentru ca e buna, a mea- pentru ca e... la fel! Nimic mai frumos decat atunci cand o veste, o amintire, o bucurie sau traire iti sunt evocate de un prieten.

P.S.   Cu exceptia semnului distinctiv, pe culoarea alb, drapelul Mexicului, aflu azi, are aceleasi culori ca ale drapelului Italiei: rosu, alb, verde.  Aleg, asadar, un italian care sa cante in seara asta Cielito Lindo, pentru cine iubeste Mexicul! Si, uguale, Italia!









luni, 5 mai 2014

Zeita Minerva

        


  Jupiter, Saturn, Venus, Marte, Bacchus, Mercur, Neptun, Ceres, Venus, Diana, Junona, Pluto, Luna, Apollo, Ianus, Quirinus, Sol, Tellus, Vesta, Ops, Aesculapius, Somnus, Minerva... o insiruire de zeitati romane, protectoare si razbunatoare, cu forta uriasa dar si slabiciuni, permise doar zeilor si zeitelor.  Miraculoase si manioase.  Ingaduitoare si iubitoare dar si... ucigatoare. 

P.S.     Eu o aleg pe Minerva. I-am vazut recent  si statuia, in orasul cu iz de tinerete universitara, Pavia. O recomand elevilor mei care se agita cu acest subiect pentru testul de joi, de la clasa, cu mesajul: diriga nu va lasa! Deci, aveti de citit si de calatorit prin mitologie! Si prin Italia!




duminică, 20 aprilie 2014

Michelangelo, Judecata de Apoi








Ajuns-au anii, cursul vietii mele,
Fragila barca-n larg pe mari profunde,
In portul nostru-al tuturor, pe unde
Dam seama toti de bune si de rele. 

Azi stiu c-a fost sortita sa ma-nsele
Vapaia-nchipuirilor fecunde
Ce-n insasi fantezia mea se-ascunde:
Caci idol mi-am facut din arta. 
 
Stele, doruri si vise,
Ce-o s-ajunga toate
Acum cand doua morti imi stau in fata? (Poem, de Michelangelo).



     La o varsta mult mai inaintata decat cea pe care o avea artistul cand a pictat Capela Boltii Sixtine, Michelangelo a acceptat insarcinarea papei de a decora si peretii altarului. E vorba de scena Judecata de Apoi, care transmite  intreaga spaima a  artistului, atat in fata momentului biblic pictat cat si dureroasa criza de credinta pe care o traversa, probabil datorata discutiilor cu marchiza Vittoria Colonna, ea insasi poeta si...  portret adorat de Michelangelo in poeziile si picturile sale. In aceasta scena, chipul Fecioarei Maria are chipul  Vittoriei Colonna.

P.S.   Intreaga scena a frescei Judecata de apoi corespunde ideii INVIERII.
 

vineri, 18 aprilie 2014

Michelangelo, Potopul





A terminat, intr-o solitudine deplina, la varsta de 37 de ani, ceea ce nu mai realizase pana atunci: pictura in fresca! Bolta Capelei Sixtine! Sunt prezente scene din Geneza, de la Despartirea luminii de intuneric, deasupra altarului, pana la Betia lui Noe, in partea de jos. Intre aceste doua scene apar Crearea stelelor si a planetelor, Despartirea apelor de bolta cereasca, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Ispitirea si alungarea din Paradis, Sacrificiul lui Noe si Potopul universal.

P.S.    Am ales astazi Potopul pentru ca a fost prima scena pictata. Se afla in centrul boltii Capelei Sixtine. “ Potopul a tinut pe pamant patruzeci de zile si patruzeci de nopti si s-a inmultit apa si a ridicat corabia, si aceasta s-a inaltat deasupra pamantului.(...) si asa s-a stins toata fiinta care se afla pe fata a tot pamantul, de la om pana la dobitoc si pana la taratoare si pana la pasarile cerului, toate s-au stins de pe pamant, si a ramas numai Noe si ce era cu el in corabie.”