Cezanne, Natura moarta cu mere si portocale
“ Vreau sa uluiesc Parisul cu un
mar”- a spus cu mandrie pictorul... Si a
pictat cele mai frumoase mere... “ obiectele se intrepatrund unele in celelalte... ele
nu inceteaza a trai... intr-un mod imperceptibil emit radiatii misterioase si
convereseaza, cum facem noi cu privirile si cu cuvintele...”
Asa...
Totul e pregatit... In cinci minute ea va fi aici. Va suna la usa si eu voi
deschide. Intrati, doamna, ii voi spune. Sunt aici. Va astept. Si o voi invita
sa se aseze. Si, in timp ce ea se aseaza, eu imi voi scoate incet inima din
piept si o voi pune pe masa... Inima mea
palpitanda pe fata de masa alba. Ca un mic cadou... Ea va fi, cu siguranta,
surprinsa, si atunci eu ii voi spune... Cu dumneavoastra, doamna, nu pot face
altfel. Sa va am in fata si sa imi pastrez in acelasi timp inima sufocata in
piept e cu neputinta. De aceea, prefer sa o scot si sa v-o pun in fata, in
mijlocul mesei, pe acest dragut platou japonez pe care mi l-ati oferit anul
trecut de ziua mea. Asa vom putea vorbi cu inima deschisa. Asa nu vor mai
exista secrete intre noi. Inima mea in mijlocul mesei, palpitand intre doua
lumanari, intre doua cupe cu sampanie, nu e deloc o imagine dezagrabila. Si, in
acest fel, o voi putea supraveghea. Pentru ca, stiti, doamna, intre
dumneavoastra si inima mea exista o relatie pe care nu mai stiu sa o stapanesc.
Intre dumneavoastra si inima mea, iubita doamna, se intampla ceva foarte fin,
foarte inteligent, foarte bizar, cum nu se poate mai neobisnuit, ceva
irational, ceva imposibil si improbabil, ceva ce imi depaseste posibilitatea de
intelegere... Iata de ce, doamna, prefer acum sa imi pun inima pe masa, in fata
dumneavoastra, intre noi, la vedere... Daca vreodata mai explodeaza, cel putin
veti purta si dumneavoastra urmele...( Matei
Visniec, Scrisori de dragoste catre o
printesa chineza).
P.S. Nu-i asa ca inima seamana
cu un mar?! Pune-l pe masa, in fata cuiva!
Sau, pune mai multe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu