În exercitarea poeziei e ceva care se
poate învăța și ceva ce nu se poate învăța. Aripa o ai sau nu o ai. Poți să
zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălțime, de alizeu sau de
crivăț. Rare, păsările zburând pe ploaie și încă și mai rare cele care zboară
noaptea. Aripa este forma naturală a roții.
Aripa nu poate fi învățată, însă roata
poate fi învățată. Îngereasca o știi sau n-o știi, lumeasca se învață.
Adeseori am contemplat cu minunată
mirare celebrul crochiu al lui Leonardo Da Vinci, acela în care înscrie omul
într-un cerc. M-am întrebat de ce se înscrie omul într-un cerc? Cu o pornire
juvenilă, am refuzat să-mi imaginez că omul poate fi înscris într-un cerc. Și
totuși, ce frumos stă cu brațele desfăcute și cu spițele picioarelor acel om ideal
al lui Leonardo Da Vinci înscris într-o roată.
Cu patru mâini sau mai precis cu
sugestia a patru mâini, cele două dau sentimentul aripei. Măreția zborului s-a
mutat din spinare în brațe. Nu aștepți decât învârtirea în jurul axei, ca
într-o relativă egalitate, spițele mâinilor și ale picioarelor să o pornească
pe drumul cel lung al roții gândite și învățate. Înaintarea roții reprezintă un
sens al ascensiunii umane. Subsumarea aripei roții ne duce cu gândul la
artifex, la semnificația constructivă a ființei umane.
Dar dacă am refuza imaginea lui
Leonardo Da Vinci și n-am mai înscrie omul într-o roată? Dacă am zice că omul
nu e tocmai identic cu propriile sale părți, că jumătatea de sus a lui, deși se
aseamănă cu jumătatea lui de jos, semnificațiile celor două jumătăți se despart
în mod radical.
Ce ar fi dacă am înscrie omul între
două paralele? Ce am observa? Am vedea că finele paralele ale mâinilor,
amintind mai degrabă de aripă, deși asemănătoare, totuși sunt cu totul altceva
decât vigoarea de spițe de roată ale paralelelor picioarelor. Am mai vedea că
între rădăcinile mâinilor apare ceva pe care natura l-a făcut măreț, sferic, și
extrem de dezvoltat: calota craniană cu întregul chip de sub ea. Cui vom da
curs, cui îi vom acorda sens, cui îi vom acorda semn primordial decât acestei
forme pe care natura a exagerat-o din
excesul de conținut și de semnificat pe care-l are!
Nu știu dacă a înscrie un om, între
două paralele, e o fericită viziune asupra omului. Dar oricum, alăturând-o
celei de a înscrie omul într-o roată, din nou ne revine ideea că îngereasca nu
se poate învăța, dar roata da. ( Nichita Stanescu, Proza)
La multi ani! Varsta de patruzeci de ani este una dintre cele
mai frumoase, atat pentru barbati, cat si pentru femei. Stiai ca in gandirea
mistica patruzeci simbolizeaza ascensiunea de la un nivel catre altul mai inalt
si catre o trezire spirituala? Cand jelim, jelim vreme de patruzeci de zile.
Cand se naste un copil, ii ia patruzeci de zile sa se pregateasca pentru a-si
incepe viata pe pamant. Iar cand suntem indragostiti, trebuie sa asteptam
patruzeci de zile ca sa fim siguri de sentimentele noastre.
Potopul lui Noe a durat patruzeci de zile si,
in timp ce distrugeau viata, apele spalau de asemenea toata stricaciunea si le
dadeau oamenilor posibilitatea sa o ia din nou de la capat. In misticismul
islamic sunt patruzeci de trepte intre om si Dumnezeu. De asemenea, sunt patru
stadii ale constiintei si zece trepte in fiecare, insumand in total patruzeci
de niveluri. Iisus a stat in pustie patruzeci de zile si nopti. Mahomed avea
patruzeci de ani cand a primit chemarea de-a
deveni profet. Buddha a meditat
sub un tei vreme de patruzeci de zile. Ca sa nu mai pomenim de cele patruzeci
de zile ale lui Shams.
La patruzeci de ani primesti o noua
misiune, prinzi puteri noi! Ai ajuns la un numar cat se poate de norocos.
Felicitari! Si nu-ti face griji ca imbatranesti. Nici un fel de riduri sau fire
albe nu sunt in stare sa infrunte puterea lui patruzeci! (Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii).
P. S. Mi-am facut un tatuaj
cu crochiul lui Leonardo da Vinci. Pe gat, la spate. In cel mai mobil loc al
corpului, in locul unde eu nu-l pot vedea decat cu oglinda, atunci cand vreau
si atunci cand vorbesc cu Nichita sau cu Da Vinci. Am facut tatuajul cand am implinit treizeci de
ani, dupa o intamplare in care era sa nu mai fiu. Prietenele stiu! Astazi, la
patruzeci, varsta- vreau sa zic, ma intalnesc cu Da Vinci, deci colectionez
intamplari fericite!! Da!!! si Da Vinci! Dublu da! Sunt in Italia, a quaranta, si
sarbatoresc cu EL, pentru ca particip la
o expozitie dedicata lui si vad cu ochii mei o parte dintre creatiile geniului.
Mai jos las o explicatie asupra
Omului, pe care doar Nichita o putea
face! Si Elif Shafak in Cele patruzeci
de legi ale iubirii, caci si-a intitulat capitolele cartii astfel: Pamant, Apa, Vant, Foc si Golul. O
viziune asemanatoare asupra Omului, la o distanta de peste cinci sute de ani.