duminică, 29 iunie 2014

DA VINCI, OMUL VITRUVIAN



        
Leonardo da Vinci a scris într-un jurnal al său, în jurul anului 1492, următoarea frază: "Oamenii din Antichitate spuneau că omul este o lume în miniatură; şi cu siguranţă acest nume este bine acordat, pentru că la fel cum lumea este compusă din pământ, apă, aer şi foc, trupul uman adună aceste elemente pe pământ.” 





În exercitarea poeziei e ceva care se poate învăța și ceva ce nu se poate învăța. Aripa o ai sau nu o ai. Poți să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălțime, de alizeu sau de crivăț. Rare, păsările zburând pe ploaie și încă și mai rare cele care zboară noaptea. Aripa este forma naturală a roții.
Aripa nu poate fi învățată, însă roata poate fi învățată. Îngereasca o știi sau n-o știi, lumeasca se învață.
Adeseori am contemplat cu minunată mirare celebrul crochiu al lui Leonardo Da Vinci, acela în care înscrie omul într-un cerc. M-am întrebat de ce se înscrie omul într-un cerc? Cu o pornire juvenilă, am refuzat să-mi imaginez că omul poate fi înscris într-un cerc. Și totuși, ce frumos stă cu brațele desfăcute și cu spițele picioarelor acel om ideal al lui Leonardo Da Vinci înscris într-o roată.
Cu patru mâini sau mai precis cu sugestia a patru mâini, cele două dau sentimentul aripei. Măreția zborului s-a mutat din spinare în brațe. Nu aștepți decât învârtirea în jurul axei, ca într-o relativă egalitate, spițele mâinilor și ale picioarelor să o pornească pe drumul cel lung al roții gândite și învățate. Înaintarea roții reprezintă un sens al ascensiunii umane. Subsumarea aripei roții ne duce cu gândul la artifex, la semnificația constructivă a ființei umane.
Dar dacă am refuza imaginea lui Leonardo Da Vinci și n-am mai înscrie omul într-o roată? Dacă am zice că omul nu e tocmai identic cu propriile sale părți, că jumătatea de sus a lui, deși se aseamănă cu jumătatea lui de jos, semnificațiile celor două jumătăți se despart în mod radical.
Ce ar fi dacă am înscrie omul între două paralele? Ce am observa? Am vedea că finele paralele ale mâinilor, amintind mai degrabă de aripă, deși asemănătoare, totuși sunt cu totul altceva decât vigoarea de spițe de roată ale paralelelor picioarelor. Am mai vedea că între rădăcinile mâinilor apare ceva pe care natura l-a făcut măreț, sferic, și extrem de dezvoltat: calota craniană cu întregul chip de sub ea. Cui vom da curs, cui îi vom acorda sens, cui îi vom acorda semn primordial decât acestei forme pe care natura a exagerat-o  din excesul de conținut și de semnificat pe care-l are!
Nu știu dacă a înscrie un om, între două paralele, e o fericită viziune asupra omului. Dar oricum, alăturând-o celei de a înscrie omul într-o roată, din nou ne revine ideea că îngereasca nu se poate învăța, dar roata da. ( Nichita Stanescu, Proza)


La multi ani!  Varsta de patruzeci de ani este una dintre cele mai frumoase, atat pentru barbati, cat si pentru femei. Stiai ca in gandirea mistica patruzeci simbolizeaza ascensiunea de la un nivel catre altul mai inalt si catre o trezire spirituala? Cand jelim, jelim vreme de patruzeci de zile. Cand se naste un copil, ii ia patruzeci de zile sa se pregateasca pentru a-si incepe viata pe pamant. Iar cand suntem indragostiti, trebuie sa asteptam patruzeci de zile ca sa fim siguri de sentimentele noastre.
Potopul lui Noe a durat patruzeci de zile si, in timp ce distrugeau viata, apele spalau de asemenea toata stricaciunea si le dadeau oamenilor posibilitatea sa o ia din nou de la capat. In misticismul islamic sunt patruzeci de trepte intre om si Dumnezeu. De asemenea, sunt patru stadii ale constiintei si zece trepte in fiecare, insumand in total patruzeci de niveluri. Iisus a stat in pustie patruzeci de zile si nopti. Mahomed avea patruzeci de ani cand a primit chemarea de-a  deveni  profet. Buddha a meditat sub un tei vreme de patruzeci de zile. Ca sa nu mai pomenim de cele patruzeci de zile ale lui Shams.
La patruzeci de ani primesti o noua misiune, prinzi puteri noi! Ai ajuns la un numar cat se poate de norocos. Felicitari! Si nu-ti face griji ca imbatranesti. Nici un fel de riduri sau fire albe nu sunt in stare sa infrunte puterea lui patruzeci! (Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii).



      P. S.        Mi-am facut un tatuaj cu crochiul lui Leonardo da Vinci. Pe gat, la spate. In cel mai mobil loc al corpului, in locul unde eu nu-l pot vedea decat cu oglinda, atunci cand vreau si atunci cand vorbesc cu Nichita sau cu Da Vinci.  Am facut tatuajul cand am implinit treizeci de ani, dupa o intamplare in care era sa nu mai fiu. Prietenele stiu! Astazi, la patruzeci, varsta- vreau sa zic, ma intalnesc cu Da Vinci, deci colectionez intamplari fericite!! Da!!! si Da Vinci!  Dublu da! Sunt in Italia, a quaranta, si sarbatoresc cu EL, pentru ca particip la o expozitie dedicata lui si vad cu ochii mei o parte dintre creatiile geniului.  Mai jos las o explicatie asupra Omului,  pe care doar Nichita o putea face! Si Elif Shafak in Cele patruzeci de legi ale iubirii, caci si-a intitulat capitolele cartii astfel: Pamant, Apa, Vant, Foc si Golul. O viziune asemanatoare asupra Omului, la o distanta de peste cinci sute de ani.




 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu