Maliavin, Dans rusesc

   

 Filip Andreevici Maliavin, Dans rusesc

   Daca e marti, e Belgia... era un film ! Daca e februarie, e Oscar! Daca e iarna, e Rusia!... Daca e caldura, e...  (era sa scriu vodka, insa ma gandesc ca vor citi cativa elevi de-ai mei pe aici si nu se cade sa folosesc cuvantul de mai sus...  emoticon roz in obraji)... deci, daca e  caldura, fugind de ger, e un tren calator... e transsiberian...  Unul e transsiberianul si una poate fi calatoria vietii...  ea poate fi gasita si in transsiberianul lui Kolceak, sau in iarna sufletului Annei... Anna Timiriova... ori Anna  Karenina... (in februarie, pentru Oscar)... sau Anna din Amour ( tot Oscar, anul acesta)...  Viata insasi  este o calatorie...  si  din viata, din viata traita in libertate, din literatura, se inspira si generatia pictorilor rusi din secolul al XIX lea (secol preferat, caci am dreptul la preferinte temporale) intr-o  sincronizare cu arta acelor vremuri si intr-un stil realist, ce poate fi “ sufletul rus”?!  Raspuns: dansul rusesc! Ca o calatorie a vietii! L-a pictat Filip Andreevici Maliavin si l-a insufletit Nikita Mikhalkov, de multe ori...

P.S.   Pentru iubitorii de Oscar si pentru Karinna Mailova!

Botticelli, Nasterea lui Venus

 

 Sandro Botticelli, Nasterea lui Venus

Vechii greci obisnuiau sa amestece  evenimentele din mitologia lor cu cele din istorie... mitologia greaca,  atat de complexa, ramane si astazi sursa unor motive  si trimiteri literare, dar si  a unor povesti fermecatoare  ce continua sa fascineze, pe cei mici dar si pe oamenii mari...   Una dintre povesti e cea cu Psyche, divinitate  a sufletului  in mitologia greaca, cea care devine  sotia zeului iubirii,  Amor  ( Eros, cum ii spuneau grecii). Se spune ca acesta i-a oferit  lui Psyche o viata minunata intr-un palat divin, ramanand mereu nevazut... alte povesti  sunt cele ...  cele pe care le voi auzi de la elevii mei, saptamana viitoare!!!  Stiu deja ca ei se cearta de pe-acum  ( precum zeii din Olimp) pe rolurile ce le vor interpreta, caci toti baietii vor sa fie Zeus  si toate fetele  vor sa fie Afrodita...  Am nevoie de intelepciunea grecilor  pentru a linisti acest razboi!...  Cred ca si elevii mei de azi, precum grecii in trecut, obisnuiesc sa amestece fictiunea cu realitatea,  legenda cu adevarul, asa cum unii oameni  mari mai impletesc  viata cu povestea...   Zeilor le e permis orice! Dar oamenilor? Eu cred ca da caci,  vorba Corinnei ( Viata, un joc de cuvinte... ) cu totii il avem pe Zeus in noi...

P.S.   Preferata mea e Zeita Demetra. Ma explic la clasa...

Despre pictura, sau nu...

„...«Dorule, tu ai fost fericit, macar o data-n viata?». «Doar cind am iubit, in rest m-am conformat traditiei: m-am insurat, am facut copii, i-am crescut. Bucurii: ori de cite ori vindecam un bolnav. Fericirea e rara. Pentru mine a fost unica. [….] Intr-un tirziu se-auzise si glasul lui Mircea. «Si eu am fost fericit doar din dragoste. La prima tinerete cred ca iubesti mai mult dragostea decit obiectul ei. La maturitate iubesti obiectul. Iubind de doua ori in viata pot face deosebirea. La maturitate iti ajunge sa iubesti; important, mult mai important, e sa dai decit sa primesti. Intelegi ca nu poti avea totul deodata»” (fragment din „Noi, doamna doctor, cind o sa murim?”)

  Se stie ca un  obiect, o imagine, o persoana pot fi vazute din mai multe unghiuri ... si pot fi vazute diferit... asadar, cine stabileste unghiul, lumina, starea, distanta, perceptia, influenta, opinia, critica sau... viziunea? Clarul sau neclarul? Clarobscurul sau sfumato?...  In pictura, cel care picteaza  dar si cel care priveste. In  scris, cel care scrie dar si cel care citeste.  In dragoste, cel care ofera dar si cel care primeste...  de fiecare data, DOI! Nu UNUL!

P.S.  Pentru cei care iubesc Arta conversatiei... de aceeasi autoare!

Simon Vouet, Saturn, învins de Amor, Venus şi Speranţă

      

    Oare timpul poate fi invins de iubire, frumusete si speranta?!?  In Eminescu ...  da! In Marile sperante, Dickens scrie...  da!  In pictura lui Simon Vouet, personajele alegorice  se misca in...  da! In mintea  unora e un clar ... da! Sentimentele puternice au radacini  adanci si bine infipte in inima... intr-o mare a  iubirii, intr-un nemarginit frumos si intr-o eterna speranta... Da, pentru Eminescu! Si nu numai azi.

MOZAIC. Alexandru. Issos. Bucifal.

 

   Unul mai celebru decat altul... Mozaicul de la Pompei, Alexandru cel Mare,  victoriile lui,  calul sau... ARTA, GLORIE, MARETIE, LEGENDA... Pentru fiecare dintre ele!... Toate acoperite si pastrate de timp...  La Pompei,  sticla colorata si ceramica acoperite de cenusa unui vulcan... La Babilon, un sarcofag din aur, putin pamant si un mormant... Iar salbaticul animal, Bucifal,  imblanzit doar de stapan, pe un camp de batalie... Probabil,  cel mai cunoscut mozaic. Cu siguranta, cel mai mare rege macedonean. Desigur, cel mai frumos cal... al tuturor timpurilor istorice si al tuturor picturilor... Oricat de mult l-ai cauta la KOSSAK .( dar si  aceia sunt de privit!).

FRIDA, Autoportret

‘’ I paint self-portraits because I am so often alone, because I am the person I know best. ” Frida Kahlo

  

 “…one of history’s grand divas…a tequila-slamming, dirty joke-telling smoker, bi-sexual that hobbled about her bohemian barrio in lavish indigenous dress and threw festive dinner parties for the likes of Leon Trotsky, poet Pablo Neruda, Nelson Rockefeller, and her on-again, off-again husband, muralist Diego Rivera.” 

   Picturile ei sunt abrupte . La bruja...  Sau rupte din destin. Paloma negra...  Accident. Suferinta. Dar nu renuntare. Nimic vis ci chiar istorie.  Ca intreaga ei viata. Si ca intreaga ei feminitate.  La Llorona...  Si pasiune. Si pe patul de moarte.  Cielo rojo...  Dar mai ales, crez!  Un regizor a scris...  privitorii au urmarit...  O lectie de viata...  Nimic vulgar ci doar dramatic. Si orice e dramatic e complicat... ca viata... ca istoria... ca femeia... Viva la vida!

P. S.    Paloma negra, La bruja, La Llorona,  Cielo rojo, Viva la vida, musai cu Lila Downs!

Scoala de la Barbizon versus Balcic

            

Corot, Padurea Fontainebleau ( Corot- Scoala de la Barbizon)

             



 Nicolae Tonitza, Colt la Balcic

  Descopeream pictura cam pe vremea cand citeam poeziile Anei Blandiana. Recomand doua favorite: “ Descantec  de ploaie” si  " Cantec  de  miner  tanar “...  recomand si intalnirea cu poeta: eu am avut-o in 2010 la Sighet si intr-o plimbare, prin paduri, cu Mocanita...). Si cine n-a scris la viata lui macar cateva randuri, cine n-a incercat macar o schita sau o tusa pe foaia de desen?!... Gandesc ca n-a spus intamplator Plutarh  “ pictura e poezia tacuta “ ...  Marea, padurea, ploaia, campul, cerul, sentimentul personal, anotimpurile, atat de scrise si descrise in poezie si pictura, reprezinta  libertatea exprimarii sentimentelor,  viziune plastica a Scolii de la Barbizon si  a pictorilor de azi, la Balcic... doua colonii artistice, un secol XIX si altul XXI... pictura si poezie.

 P.S.  Pentru elevii mei care picteaza si scriu versuri...

Leonardo Da Vinci, Omul vitruvian

"... In exercitarea poeziei e ceva care se poate învăța și ceva ce nu se poate învăța. Aripa o ai sau nu o ai. Poți să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălțime, de alizeu sau de crivăț. Rare, păsările zburând pe ploaie și încă și mai rare cele care zboară noaptea. Aripa este forma naturală a roții.

Aripa nu poate fi învățată, însă roata poate fi învățată. Îngereasca o știi sau n-o știi, lumeasca se învață.

Adeseori am contemplat cu minunată mirare celebrul crochiu al lui Leonardo Da Vinci, acela în care înscrie omul într-un cerc. M-am întrebat de ce se înscrie omul într-un cerc? Cu o pornire juvenilă, am refuzat să-mi imaginez că omul poate fi înscris într-un cerc. Și totuși, ce frumos stă cu brațele desfăcute și cu spițele picioarelor acel om ideal al lui Leonardo Da Vinci înscris într-o roată.

Cu patru mâini sau mai precis cu sugestia a patru mâini, cele două dau sentimentul aripei. Măreția zborului s-a mutat din spinare în brațe. Nu aștepți decât învârtirea în jurul axei, ca într-o relativă egalitate, spițele mâinilor și ale picioarelor să o pornească pe drumul cel lung al roții gândite și învățate. Înaintarea roții reprezintă un sens al ascensiunii umane. Subsumarea aripei roții ne duce cu gândul la artifex, la semnificația constructivă a ființei umane...." Nichita Stanescu  

  

  P. S.    Cu speranta ca prin imaginea si textul de mai sus, desenate si simbolizate de doi maestri ai frumosului, Da Vinci si Nichita, pot lamuri zeci si  sute de elevi care m-au intrebat pe parcursul anilor de ce am ales sa-mi tatuez acest desen pe gat, la spate... loc aflat aproapte tot timpul in miscare dar pe care eu nu-l pot vedea...  mai stiu ceva...

Bernini, Bazilica San Pietro- Vatican

B

   Ritual magic pentru implinirea dorintelor: te intorci cu spatele, rostesti  in gand dorinta si arunci o moneda in Fontana di Trevi. Gestul asigura o reintoarcere in Cetatea Eterna... l-am facut si eu si asa a fost. M-am reintors de cateva ori la Roma, ultima oara  iarna trecuta. Memoria afectiva a fiecaruia dintre noi ne face atat de multe precizari si...  selectii totodata...  Cand treci prin fata colonadelor ce compun Piazza San Pietro plonjezi in barocul spectacol si scenografic al lui Bernini...” Te cuprind ” colonadele asemenea bratelor protectoare ale bisericii, te intampina un obelisc si doua fantani identice. Te lasi condus catre cea mai mare bazilica a lumii crestine,  Bazilica San Pietro. Dincolo de usile ei nu mai e de povestit...  e de facut un alt ritual magic, cel al inclinarii capului in fata operelor lui Michelangelo, Carracci, Rafael, Titian... nume asupra carora voi reveni.

P.S.   Si parafrazandu-l pe Bernini, nu voi vorbi ( scrie) de ceva lipsit de maretie...

San Pietro...

Luchian, Maci

                          Stefan  Luchian, Maci

              „A vedea florile lui Luchian fara a sti ce se afla in spatele frumusetii lor ar echivala cu gestul de a smulge dinlauntrul corolei anemonelor grauntele de frig, de noapte, care face ca petalele sa arda si mai intens. Despartirea creatiei lui Luchian de suferinta lui Luchian ne-ar priva de cel mai clar exemplu din pictura noastra ca suferinta nu da talent, dar pune un om talentat la o raspantie de unde poate iesi un invins sau un invingator.”  Octavian Paler

   P.S.    Oamenii iubesc florile: micute, mari, colorate, parfumate, interesante, de gheata sau din hartie, exotice, ciudate, salbatice si chiar periculoase sau moarte... prinse in coronite sau buchet, tinute in vaza, captive intr-o butoniera sau libere pe camp... dar mai ales pe cele rosii! Ma intreb daca florile  se inrosesc  atunci cand sunt privite... cred ca toate tind spre rosu! Deci, priviti-le! Si incepeti cu florile lui Luchian...