Balasa, Mihai Eminescu

Sabin Balasa, Sala Pasilor Pierduti...Iasi, Universitatea Al.I.Cuza

  As denumi intreaga luna iunie, luna melancoliei... inspirata fiind de Serile melancolice eminesciene, concurs de muzica folk ce se realizeaza din 2011, la Botosani, in cadrul Memorialului Ipotesti,  la Centrul National de studii M. Eminescu si care se va desfasura pana in 2014. (Bifat evenimentul si locatia, in 2011). Despre Eminescu poti vorbi in metafore, in portrete, pe muzica, in versuri...  voi fi cu Eminescu, intreaga luna iunie, in tot ce voi posta pe blog... indiferent de nuanta, umbra, aroma sau picatura de ploaie sub teiul lui... sau pleoapa mea, Mateea...

  P.S.   Aceasta zi e ziua in care s-a stins  din viata, in urma cu ceva ani,  unchiul meu  Ion Zodila (Nelutu), pictor, de la care am luat primele lectii de pictura.  Destul de cunoscut in orasul in care s-a nascut si a trait, indragit de toti profesorii de desen de la Scoala De Arte Plastice din Braila si de pictorii si graficienii de la Scoala Populara de Arta, care-i erau prieteni si care mi-au fost profesori (dragul Domn- Profesor Dondos, renumitul si apreciatul  Domn- Profesor Vespasian Lungu, pe specializarea caruia am terminat, blandul Domn- Profesor Naum), mobilizat intr-un carucior cu rotile de la varsta de 18 ani, din cauza poliomielitei, avea fragilitatea si sensibilitatea lui Luchian... in fiecare vara primea vizita actorului Florin Piersic  si nu exista zi sa nu fie vizitat de prieteni... era stiut faptul ca matusa mea, mama pictorului, cumpara zilnic cafea macinata pentru musafiri...  In casa lui se recitau poezii, exersau studenti de la Arte Plastice, de la Iasi, si se asculta muzica de la Mondial si Semnal M... el fredona adesea Iubire, bibelou de portelan... avea o iubita, studenta la Iasi, Nela...  stia versuri din multi poeti, cunostea limbile franceza si italiana si toata viata a zambit, a pictat si a sperat intr-un medicament miraculos... A fost cel mai cald si senin chip si cea mai blanda voce a copilariei si adolescentei mele, intr-un contrast dramatic cu realitatea lui... Pastrez si acum, in propria valiza de lemn cu ustensile de pictura, tuburi de vopsea de la el... le voi pastra! Inca pictez din ele iar pe cele terminate nu le arunc. Sunt tuburi de vopsea de 10-15 ani in perfecta stare... Ele imi aduc aminte ca am inceput sa pictez imitandu-l si iubindu-l! Eram fericita cand il ajutam sa-si intinda vopseaua pe paleta... cunosc si imi plac mirosul de aracet, clei, diluant... stiu de la el cum sa intind panza pe o rama si sa o pregatesc pentru pictura...  De la el cunosc culorile si non culorile.  Si  tot de atunci iubesc albul. La el am baut si  prima cafea... ma  credeam adult.  Nu am mers la inmormantarea lui, alegand sa cred ca este in viata (cred totusi ca a fost o atitiudine de lasitate...). Postez o poezie preferata din Eminescu. O ascult, de obicei, pe muzica  Mondialului...  Si mereu, cand o ascult, imi amintesc de el...

P.P.S.    Astazi, 1 iunie (nici nu se putea altfel, pentru copilul din el!), Mircea Cartarescu implineste  57(hm!) de ani. Nu treceti peste capitolul Eminescu din ultima sa carte, Ochiul caprui al dragostei noastre! Si daca vreti si sa explodati de ras, dupa numai 5 minute de lectura, incepeti cu Primul meu blug! De prisos sa spun ca trebuie citita fila cu fila... pentru ca scrie despre mare, despre iubire, despre tristete, despre un poet numit Ovidius, despre destin, despre floarea de cires- a lunii iunie- a lunii lui - si a lunii mele...