Mircia Dumitrescu, Scena cu Nichita Stanescu

Mircia Dumitrescu, Scena cu Nichita Stanescu

    Mircia Dumitrescu. Personalitate remarcabilă şi distinsă a artelor vizuale româneşti, profesor şi şeful catedrei de grafică a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, mentor, desenator, gravor, constructor şi ilustrator de carte. Şi pentru a nu mai înşira cuvinte de prisos, iata ce scria prietenul lui, Nichita Stanescu:  Te-am surprins pe când aveai un suflet deşirat/ mai împrumutându-te din firul ierbii verzi/ de ochiosul ei cel verde împărat/ ca să ţi-l striveşti cu pleoapa şi apoi să-l pierzi,/ şi mai te-am surprins umblând la sânge/ cu privirea năduşită/ dreptele îţi stară numai stânge/ iară maică-ta cu tine tot gravidă/ de te-ai fost făcut din ea/ precum lumina dintr-o stea/ cum lumina e făcută/ pentru o neştire şi-o privire/ iară tu făcut eşti pentru cimitire/ dacă atâta vreme câtă încă mai şi eşti/ fă-mi-l tu pe Făt-frumos/ de-a încălare pe cal alb, calul cel mai arăbesc/ pe şeaua secundei pe care încă o mai trăiesc/ pipăind Morgana pe deşerturi/ piramidele supt ale stelelor de fesuri/ şi reînvie tu pe faraoni/ cum ionizat e cerul doar de ioni/ şi ionizează-mi inima dar nu cu sânge/ ci cu sarea lacrămii din mumă ta ce plânge/ Mircea, moaşă-ta pe gheaţă/ Viaţa, soro, soro viaţa.

   Si faimosul “Decalog pentru Mircia” tot al lui Nichita Stănescu...

1. Să nu-ţi minţi ochii cu ochi.2. Să nu-ţi furi realul în real.3. Să nu te înşeli pe tine însuţi ca şi cum ai fi altul.4. Să nu vorbeşti în numele nimănuia, căci numele tău al nimănuia este.5. Să-ţi faci chip cioplit.6. Să-ţi faci chip din linii.7. Să-ţi faci chip din trilul ciocârliei.8. După ce le-ai făcut toate acestea, încearcă să le-mbrăţişezi dacă poţi.9. Îmbrăţişarea chipului cu chip sărut se numeşte.10. Numai chipul se îmbrăţişează cu chipul, căci braţele sunt făcute pentru ararea câmpului. Amin.

 P. S.    Ce gand sa-i dedici poetului, azi, 31 martie, cand poetul ar fi implinit 80 de ani si  cand el a pus in poezie toate gandurile ?!?  Dar il cantam cu totii, pe muzica lui Alifantis... doar a spus-o poetul!

Să smulgem fildeşii din Alifantis

Şi din Mediterană tot ce a fost Atlantis

Să-l auzim cum cade cum şoimul cel

vânat

Leneş şi în cascade, într-un alt fel păcat

Când cântă parcă moare o taină dintr-

un grec

Şi tot ce e în mine zare arată a înec

Dar nu-n sărata mare ci în ceva cu mult

mai mare. ( Gand 9, Nichita Stanescu)

Muzeul Luvru (Louvre)

Muzeul Louvre... si  alte mistere  ale Parisului ( I )...

       Asupra naşterii celui mai cunoscut rege din istoria Franţei( Ludovic al XIV lea) planează un mister. Relaţiile proaste dintre regele Ludovic al XIII-lea şi consoarta sa, Ana de Austria, la care se adaugă ura cardinaului  Richelieu (prim-ministrul Franţei) pentru regină, făcea practic imposibilă naşterea unui Delfin (moştenitor al coroanei franceze). Şi totuşi minunea( sau adulterul) s-a produs: s-a numit Ludovic al XIV-lea- darul lui Dumnezeu! Ana de Austria a adus pe lume un fiu, care primeşte numele de Louis-Dieudonne şi care va deveni peste ani Ludovic al XIV-lea. Se răspândeşte cu iuţeală povestirea miraculoasă a circumstanţelor cărora li se datorează această naştere nesperată, dupa 23 ani de casatorie... Se spune că, într-o zi, plecând cuplul regal la Paris şi gândind să se întoarcă în aceeaşi seară la Versailles, unde locuia de obicei, fu surprins de o furtună îngrozitoare, care-i tăie drumul de întoarcere. A trebuit, deci, să-şi petreacă noaptea în palatul Luvru. Nimeni nu se aştepta să-i primească aici pe rege şi pe regină. Singura soluţie care s-a găsit a fost ca cei doi să doarmă în camera reginei, aşa încât s-au culcat amândoi în acelaşi pat, ceea ce nu prea le stătea în obicei. În urma acestei unice întâlniri regina a rămas însărcinată.

 Ai venit, fără îndoială, pentru o chestiune importantă, continuă regina. Despre ce e vorba? Mazarin se aşeză, ori mai curând se tolăni într-un jilţ şi rosti melancolic:

-        Ei, după cât se pare, vom fi siliţi să ne despărţim, şi asta cât de curând, afară numai dacă vei duce devotamentul domniei-tale faţă de mine atât de departe, încât să mă urmezi în Italia.

-        Şi pentru ce toate acestea?

-        Pentru că, reluă Mazarin, aşa cum glăsuieşte opera

Thisbé: Urzeşte lumea toată iubirea să ne sfarme.

-        Glumeşti, domnule! zise regina, încercând să-şi recapete ceva din vechea-i demnitate.

-        Vai, nu, doamnă! replică Mazarin. Nu glumesc deloc. Mai degrabă aş plânge, te rog să mă crezi, şi aş avea de ce, căci ia aminte la cuvintele mele: Urzeşte lumea toată iubirea să ne sfarme. Or, cum faci parte din această lume, vreau să spun că şi domnia-ta mă părăseşte.

-        Cardinale!

-        Eh, Doamne, nu te-am văzut surâzând ieri atât de binevoitor ducelui de Orléans, ori mai curând la ceea ce-ţi spunea!

-        Şi ce anume îmi spunea?

-        „Acest Mazarin e toată piedica; să plece şi totul va fi bine”. Iată ce-ţi spunea, doamnă.

-        Şi ce-ai fi vrut să fac?

-        O, doamnă, eşti regină, aşa mi se pare! Cu toate acestea, eşti destul de puternică pentru a-i îndepărta pe cei care-ţi displac.

-        Adică pe cei care îţi displac dumitale! răspunse regina... ( Alexandre Dumas, Cei trei muschetari)

P.S.    Regina nu si-a tradat nicio  secunda sentimentele pentru Cardinalul Mazarin, dar, la moartea lui, cu vocea sugrumata de lacrimi a rostit un vers din Corneille :"Caut tacerea noptii, ca sa plang."  Regina a fost, de asemenea, iubita si adorata de Ducele de Buckingam... si probabil, alte iubiri secrete... cam tot ce-si poate dori o regina...



P.P.S.   Muzeul Luvru din Paris se află în fruntea clasamentului celor mai vizitate muzee de artă în anul 2012, realizat de„ArtNewspaper”. Anul trecut, instituția a fost vizitată de 9,7 milioane de persoane, cu un milion în plus față de anul anterior.  Pe locul doi în top s-a clasat Muzeul Metropolitan de Artă din New York, cu 6,1 milioane de vizitatori. Si eu si prietenele mele C, M, C ne-am aflat printre cei aproape 10 mil. de vizitatori, anul trecut, la Luvru... Ar fi foarte placut sa scriu la anul, acelasi lucru despre Muzeul Metropolitan de Arta din New York... Hi, Raluca! 

Klimt, Danae

Klimt, Danae

                               Imperativele insetatului calator.

     Acesta e un ordin al sclavului tau, iubito. In fata oglinzii, pe un pat sau pe o sofa impodobite cu matasuri din India pictate manual sau cu batik indonezian cu ochiuri circulare, te vei rasturna pe spate, dezbracata, si-ti vei desface lungul par negru. Vei indoi piciorul stang pana ce va forma un unghi. Iti vei sprijini capul pe umarul drept, iti vei intredeschide buzele si, botind cu mana dreapta un capat al cearceafului, vei cobora genele, prefacandu-te ca dormi. Iti vei imagina ca un rau galben de aripi de fluturi si pulbere de stele coboara deasupra ta din cer si te despica. Cine esti? Danae de Gustav Klimt, evident. Nu conteaza de cine s-a servit pentru a picta acest ulei intre 1907 si 1908, maestrul te-a  anticipat, te-a ghicit, te-a vazut exact asa cum urma sa vii pe lume si sa fii, la celalalt capat al oceanului, jumatate de veac mai tarziu. Credea ca recreeaza cu penelurile sale o protagonista a mitologiei grecesti si de fapt te precrea, viitoare frumusete, sotie- amanta, mama vitrega senzuala. Doar tu, intre toate femeile, ca in aceasta fantezie plastica, imbini delicata perfectiune a ingerului, inocenta si puritatea lui, cu un trup indraznet de terestru. Astazi  fac abstractie de fermitatea sanilor tai si de beligeranta soldurilor tale pentru a aduce un exclusiv omagiu consistentei muschilor tai, templu de coloane de care as vrea sa fiu legat si biciuit pentru ca m-am purtat urat. Intreaga ta fiinta este o sarbatoare a simturilor mele. Piele de catifea ,saliva de aloe, delicata doamna cu coate si genunchi nepieritori, trezeste-te, priveste-te in oglinda, spune-ti: “ sunt venerata si admirata ca nici o alta, mi se duce dorul si sunt dorita precum mirajele lichide  ale desertului de insetatul calator”. Aceasta e o rugaminte fierbinte a stapanului tau, sclavo. ( Mario Vargas Llosa, Caietele lui Don Rigoberto)

     P. S.     Ca sa marturisesc ca de cateva zile citesc Caietele lui Don Rigoberto a lui Mario Vargas Llosa nu e amuzant. Ca descopar azi ca scriitorul implineste 77 de ani, ma face sa zambesc, ba chiar sa rad amuzata de micile coincidente pe care le poti descoperi si  care iti dau senzatia ca detii bagheta magica si ca poti face vraji imaginare... caci azi, de ziua lui, sunt cu scriitorul...  M.V. Llosa marturisea: “ literatura este doar o mica parte din vastul domeniu al fictiunii... si fiecare dintre noi porneste de la dorintele proprii si creeaza lumi fictive pe care le introduce in lumea reala... incorporam, in visele noastre, arta. Aceasta este tema Caietelor lui Don Rigoberto. Este o fictiune care se alimenteaza din fictiuni.”  Eu am  iluzia ca sunt intr-un dialog vizual cu toate picturile aduse magistral de scriitor in acest roman, ca fiecare dintre noi ne putem construi o lume paralela care sa  suspende monotonia realului, doar privind o pictura, o panza, un tablou...  la vida es sueno!

Manuscrisul de la Sibiu

Reproducere din ultima parte a Coligatului de la Sibiu (1529-1555).

      Manuscrisul sibian cunoscut sub denumirea de Varia II 374 sau Coligatul de la Sibiu (colligare = a lega împreună), a fost redactat de Conrad Haas între anii 1529-1556 împreună cu alte lucrări de pirotehnie pe care le-a deținut Haas, pe vremea când ocupa funcția de șef al Arsenalului militar al armatei austriece. Este scris în germana medievală, legat în piele, conține 392 de file si 203 ilustrații în culori (roșu, albastru, verde, galben, maro și violet) și trei studii de artă militară, al treilea aparținând integral lui Conrad Haas - consacrat construcției si utilizării rachetelor cu două și trei trepte. Sunt descrise 17 tipuri de rachete, de forme diverse, toate fiind prevăzute la partea inferioară cu stabilizatori de direcție de formă triunghiulară, asemănători literei grecești delta.

Sunt descrise rachete cu pulbere, autopropulsate, care erau considerate de inventatorul lor, fie mijloace de lansare a artificiilor pentru zilele festive, fie arme eficiente de luptă. Rachetele lui fuseseră deja utilizate cu succes împotriva armatelor otomane care în 1542 asediaseră Viena.

 P.S.     Joc tenis. Nu foarte prost...( emoticon suparici cu privire optimista).  Si  ramane sportul preferat... Am avut chiar profesor.  Dar el nu se tinea de treaba. Asa ca am ajuns sa joc la perete sau cu cate un prieten sau chiar elev... cand si cand... Recunosc ca urmaresc doar marile competitii si ca tin mereu cu Nadal. Imi place incrancenarea lui, rezistenta lui dar si faptul ca stie sa piarda cu noblete... e o forta tocmai pentru ca are fata  de ucigas in cel mai elegant sport: sportul alb... e un contrast ce compune un caracter! Barbatesc si uman... mingea lui aruncata de racheta e mai ceva decat racheta lui Haas! Ma refer la Conrad  Haas, inventatorul- precursor al zborului cu racheta... desi, iubitorii de tenis s-ar gandi la  Tommy Haas si racheta lui- jucatorul de tenis care aseara l-a invins, la Miami, pe Djokovic... imi plac uneori coincidentele, de nume, de intamplari... ele produc zambete, stari, conexiuni, revelatii... Doi Haas, doua rachete... (cu inocenta, despre tenis... pentru cel de langa mine, care face parte din mine!).

Ateneul Român

    Ateneul Român a fost ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor. În 1886 a început construcția actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripție publică, la îndemnul Dați un leu pentru Ateneu. La recomandarea arhitectului francez Charles Garnier, autorul Opéra Garnier din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron. Clădirea a fost inaugurată la 14 februarie 1888. Cu acest prilej Alexandru Odobescu declara: „N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria națională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu? Câțiva ani după aceea, pe peretele circular al ateneului a fost scris cu literele aurite: „Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”. Fațada este un peristil cu lățimea de 48 m. Cele 6 coloane ale peristilului au 12 metri înălțime, fiind identice în dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu și Matei Basarab. În 1933 a început ornamentarea frizei, acceptându-se proiectul elaborat de pictorul Costin Petrescu (1872-1954) din Pitești. Fresca, începută în 1933 și inaugurată în seara zilei de 26 mai 1939, lată de 3 metri și lungă de 70 de metri, se întinde deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepția locului unde se află scena. Este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României: Împăratul Traian intră în Dacia,Legionarii romani colonizează Dacia, Formarea poporului daco-român, Straja romană, Invazia barbarilor, Începuturile poporului român, Statornicirea, Descălecarea, Statul militar, Statul administrativ — împărțirea dregătoriilor, Cruciada românească, Ștefan cel Mare, Epoca de pace și credință, Mihai Viteazul, Începuturile culturii românești, Horia, Cloșca și Crișan, 1821 — Revolta lui Tudor Vladimirescu, Anul 1848 în Transilvania, Anul 1848 în Principate, Al.I. Cuza, Anul 1859 — Unirea Principatelor, Carol I — Războiul de Independență, Războiul întregirii naționale 1916-1918, Ferdinand I Întregitorul, Epoca de consolidare. Spatiu de istorie, spatiu in cultura, spatiu cu viată: Ateneul Român.

        P.S.  Toată lumea din familia noastră, filmul românesc premiat aseara la Ateneul Român, la premiile Gopo, tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ... o poveste actuala... e de vazut!

Champaigne, Richelieu

    Preot si politician. Dublu rol jucat de Richelieu. Cand l-a cunoscut, Ludovic al XIII lea a exclamat: “ Iata un om cu doua fete!”. Richelieu a compus si Tratatul Perfectiunii Crestine... n-ai zice!... Si sustine acolo scopul mistic al prezentei lui Dumnezeu... A fost atras si de teatru, muzica si dans- o forta umana din spatele imaginii eroice, de el insusi dramatizata, dar sincera. Cuvantul de ordine  ramane insa, “disciplina”. Pasionat si de cultura italiana, s-a oferit sa-l numeasca pe Mazarin, surintendant al colectiilor sale. Richelieu a urmat traditia italiana adoptata de francezi, indeosebi a Fontainebleau-ul  lui Francisc I, pentru a ilustra puterea suveranului. La  Paris, in Palais Cardinal, folosindu-se de arhitectul Mariei de Medicis, Le Mercier si de artistii Poussin, Vouet si Champaigne, arhitectii si artistii lui Richelieu care alcatuiau Scoala de la Fontainebleau, lucrau dupa instructiunile sale.

P.S.   Sigiliul Academiei Franceze poarta chipul lui Richelieu... 

Louvre...

Adrian Ghenie, Dr. Mengele 2

   Lectiile de istorie cu elevii mei de liceu, saptamana aceasta, au adus in discutie subiectul Shoah (Şoa) ...elevii au citit fragmente din cartea lui Primo Levi, Mai este oare acesta un om? - evocarea celor zece luni petrecute de Primo Levi în lagărul morţii de la Auschwitz, cronică a cruzimii sistematice şi a supravieţuirii miraculoase... apoi am vizionat munca echipei Centropa, constand in fotografii si povesti din interviurile facute pentru pastrarea si renasterea amintirilor lumii evreiesti... Am concluzionat ca toata catastrofa reprezentata de cel de-al Doilea Razboi Mondial este, de fapt, esecul modernitatii... Dar, atata timp cat elevii au fost preocupati, interesati si impresionati de subiect, pot avea speranta ca si pentru ei istoria poate deveni personala, emotionala si chiar fascinanta... ceea ce reprezinta ca rezultatul este cel scontat: o mai buna intelegere  a fenomenului istoric si, deci, ocolirea oricarui esec...

   P.S.  Artistul Adrian Ghenie este angajat fertil cu istoria picturii. Supun atentiei intreaga sa creatie, cu atat mai mult cu cat, luna aceasta va prezenta o noua expozitie  personala la galeria PACE din New York - una dintre cele mai importante galerii din lume... ( pentru un român aflat la NY!... si care din cand in cand canta  I'm an Englishman in New York...)

Rubens, Ignatius de Loyola

       

      Nu-mi propun un comentariu despre Habemus Papam, chiar daca elevii mei de la gimnaziu si de la liceu mi-au cerut parerea pe marginea subiectului... le-am spus ca nu emit pareri personale despre astfel de evenimente istorice si religioase, ca a emite o parere personala despre un astfel de subiect m-ar forta sa comentez fragil, ca de pe urma vizionarii unei telenovele( in fata carora ma incearca doar starea de perplexitate)... Cred ca elevii mei, care sunt si inteligenti, au inteles si n-au insistat cu intrebarea de ce fumul alb, de ce fumul negru, de ce Capela Sixtina, de ce Francisc I , de ce iezuiti... Cautarile le apartin celor ce doresc sa se informeze caci site-uri intregi expun astazi informatii precise, ample si de necontestat. Ce as putea spune eu e ca, deloc intamplator si absolut minunat, am putut vedea si Capela Sixtina de la Vatican si Basilica San Francesco din Assisi si Biserica Il Gesu din Roma, acolo unde este si mormantul lui Ignatius de Loyola ... Ce pot spune eu e ca am participat afectiv si spiritual, cu privire treaza pe tavanul Capelei Sixtine, in tandem-ul evenimentelor, cu secole cu tot, cu arta picturilor lui Giotto, Cimabue sau Pietro Lorenzetti din frescele Basilicii San Francesco, apoi cu toata atmosfera barocului din interiorul Bisericii Il Gesu, altarul fiind cu adevarat o capodopera, placat cu aur si alabastru, marmura, ametist, onix, cristal si lapis lazuli.... Asadar, ce pot eu sa spun e un indemn matur de a vedea acele locuri, de a te afla acolo si de a vorbi mai putin despre ele... cred ca doar asa poti intelege mai mult... Cam ce poti spune despre un sanctuar?!?  Roma 

e un sanctuar. Assisi e un sanctuar... Trebuie vazute!

Assisi

  P.S.   Grupul de elevi constanteni, care va participa peste doua saptamani la Olimpiada Nationala de Istorie de la Sibiu, si pe care il voi insoti, va avea ocazia sa vada un Rubens original, chiar pictura de mai sus, la Muzeul Brukenthal.  Eu voi avea ocazia sa-l revad...

Luca D., Veselia padurii

   Da' ce veselie!!! Si cata candoare!!! Lipseste doar barza!  Cand mamica lui nu va fi acasa, voi intra pe furis si voi fura acest copil! Ramane secret!

Stiu sa intreb

Despre miei, despre flori.
Odata-ntr-o padure
Am sarutat un izvor.

Stiu ce uimita-i
Culoarea albastra.
Am o gradina
Si o fereastra.

Mai am si o carte
Foarte subtire
In care nu-ncape
Decat o iubire.

Pot sa-mi iau locul 
Langa tine, pe stea ?

- Da, spuse printul
Esti prietena mea. ( Micul print- Elogiul candorii, Nina Cassian) Luca Printesu'...

Munch, Tipatul

    

Edvard Munch, Tipatul

   Am citit undeva că, în 1944, la moartea pictorului norvegian Edvard Munch, în vârstă de 80 de ani, s-au deschis lacătele de pe uşile camerelor de la cel de al doilea etaj al casei în care locuia. Înăuntru s-au găsit următoarele: 1008 picturi, 4443 de desene, 15391 de printuri pe lângă un număr imens de gravuri, litografii şi fotografii...  poveste despre pasiune şi hărnicie... poveste de viata...  si cate povesti se afla in spatele fiecarei picturi, in spatele fiecarui act de creatie... de fapt, daca n-ar fi o poveste in spatele fiecarui act de creatie, actul in sine ar fi doar un simplu  act... dar actul de creatie e mai mult, el cuprinde si nescrisul si nespusul... si apare atunci cand esti pregatit din punct de vedere uman sa realizezi creatia... pentru ca ideea vine de undeva din tine...  combat, asadar  truismul “daca n-ar fi, nu s-ar povesti”...

  P.S.    Sa intram  in starea de actanta doar atunci cand suntem  pregatiti! Altfel, nu cream nimic... doar tipam...

Matrioska, Papusa ruseasca

      Papusile Matrioska (sau Matryoshka), pe care unii le numesc impropriu (din cauza ca imaginea cea mai populara pare sa reprezinte o batranica imbrobodita) babushka (babuta, bunica), poarta unul din numele frecvente (diminutivate) ale femeilor rusoaice din secolul al XIX lea, Matryona sau Matriyosha, a caror etimologie duce cu gandul la mater, matris = mama, simbolizand la inceput fertilitatea, sentimentul matern, familia.  Primele Matriosti au luat nastere in 1890 intr-o tabara de artisti din Abramtsevo, care incercau sa readuca spiritul artistic traditional in arta si creatia ruseasca si sa o revitalizeze. Tabara de artisti se afla sub patronajul lui Savva Mamontov, Savva Magnificul, un adevarat Mecena al artelor, patronul Operei Particulare, dar care era si industrias, si afacerist. In incubatorul sau de creatie de la Abramtsevo lucrau doi artisti - un sculptor in lemn (Vasily Petrovich Zvyozdochkin) si un pictor (Sergey Vasilyevich Malyutin), care sunt "taticii" papuselelor Matrioska - primul le-a sculptat, avand experienta de realizare a oualor decorative (de asemenea traditionale in Rusia), incorporate si ele unele in altele, al doilea le-a pictat, dandu-le chipul unor tarancute rusoaice, cu broboade innodate sub barbie, sorturi si port popular.  Primul muzeu matrioșcic s-a deschis în Moscova în Octombrie, 2001. Clădirea muzeului obișnuia să fie un magazin de manufactură și un magazin numit Educația copiilor. Primele păpuși din lemn au fost realizate aici. Există aproximativ 14 mii de exemplare în colecția muzeului. Expoziția arată cum Matrioșka s-a modificat de-a lungul anilor.

P.S.   Sa faci educatie sau invatamant? Educatia este mai importanta! Invatamantul iti spune ce greutate are coiful lui Alexandru cel Mare... cei care au facut bomba atomica aveau cunostinte dar nu si constiinta, care se obtine prin educatie... avand multe cunostinte, detinand  informatie poti deveni si mercenar, dar prin educatie capeti mai mult... capeti  constiinta... am oferit o seara de educatie elevilor mei de clasa a VIII a, insotindu-i la un concert de muzica ruseasca: Din sufletul Rusiei, Marussia... muzica, istorie, literatura, intr-o singura seara. Le-a placut! Mie, si mai mult!...  Papusile Matrioska permit, prin constructia lor, tip cutiuta chinezeasca si prin tehnica de mise en abime, sa ascunda mai multe mesaje intr-un singur receptacul...

..

Van Gogh, Lan de grau cu corbi

      

    Lan de grau cu corbi... printre ultimile picturi inainte de moarte... ecourile disperarii sunt evidente pe aceasta panza... si chiar ecouri  ridicate  Pe culmile disperarii...  N-am nicio problema sa exprim tristete si solitudine extrema-  a  afirmat pictorul. Iar filozoful Cioran s-a intrebat: Si apoi, de ce sa ma chinuiasca ierarhia singuratatii? A fi singur, in orice fel, nu e destul?...

P. S.   Tristetea, insomniile, boala, nihilismul le poti gasi  pe drumul celor doi, Van Gogh si Emil M. Cioran. Dar la capatul drumului poti vedea o lumina orbitoare adusa de galbenul suprafiresc si preferat al pictorului sau poti avea  intalnirea subiectiva si imaginara chiar cu filozoful,  adusa prin dramaturgul Matei Visniec... Priviti picturile lui Van Gogh si intalniti-va obligatoriu cu filozoful, in mansarda lui de la Paris!

   Scene 13 

 

Proiectie pe ecran. Imagini din satul natal al lui Cioran, Răşinari, şi de pe  Coasta Boacii. 

 

CIORAN intră  şi traversează scena. Umbra sa este proiectată pe ecranul gigantic, se suprapune peste imaginile proiectate.   

 

CIORAN (adresîndu-se spectatorilor): Vedeţi… Umbra mea a rămas la Sibiu… De cînd am plecat, umbra mea se plimbă în fiecare noapte pe străzile Sibiului… Iat-o, e umbra mea… În timp ce eu mor încet la Paris, umbra mea umblă haihui prin Sibiu… Nimeni însă, niciodată, n-a ştiut că în Franţa n-am avut umbră, că umbra mea nu era cu mine… Nici măcar Simone… Nu vă pot spune ce greu mi-a fost să mă descurc, timp de 60 de ani, la Paris, fără umbră...

( Matei Visniec, Mansarda la Paris cu vedere spre moarte).La Rasinari( Sibiu), langa casa filozofului.