Klimt, Danae

Klimt, Danae

                               Imperativele insetatului calator.

     Acesta e un ordin al sclavului tau, iubito. In fata oglinzii, pe un pat sau pe o sofa impodobite cu matasuri din India pictate manual sau cu batik indonezian cu ochiuri circulare, te vei rasturna pe spate, dezbracata, si-ti vei desface lungul par negru. Vei indoi piciorul stang pana ce va forma un unghi. Iti vei sprijini capul pe umarul drept, iti vei intredeschide buzele si, botind cu mana dreapta un capat al cearceafului, vei cobora genele, prefacandu-te ca dormi. Iti vei imagina ca un rau galben de aripi de fluturi si pulbere de stele coboara deasupra ta din cer si te despica. Cine esti? Danae de Gustav Klimt, evident. Nu conteaza de cine s-a servit pentru a picta acest ulei intre 1907 si 1908, maestrul te-a  anticipat, te-a ghicit, te-a vazut exact asa cum urma sa vii pe lume si sa fii, la celalalt capat al oceanului, jumatate de veac mai tarziu. Credea ca recreeaza cu penelurile sale o protagonista a mitologiei grecesti si de fapt te precrea, viitoare frumusete, sotie- amanta, mama vitrega senzuala. Doar tu, intre toate femeile, ca in aceasta fantezie plastica, imbini delicata perfectiune a ingerului, inocenta si puritatea lui, cu un trup indraznet de terestru. Astazi  fac abstractie de fermitatea sanilor tai si de beligeranta soldurilor tale pentru a aduce un exclusiv omagiu consistentei muschilor tai, templu de coloane de care as vrea sa fiu legat si biciuit pentru ca m-am purtat urat. Intreaga ta fiinta este o sarbatoare a simturilor mele. Piele de catifea ,saliva de aloe, delicata doamna cu coate si genunchi nepieritori, trezeste-te, priveste-te in oglinda, spune-ti: “ sunt venerata si admirata ca nici o alta, mi se duce dorul si sunt dorita precum mirajele lichide  ale desertului de insetatul calator”. Aceasta e o rugaminte fierbinte a stapanului tau, sclavo. ( Mario Vargas Llosa, Caietele lui Don Rigoberto)

     P. S.     Ca sa marturisesc ca de cateva zile citesc Caietele lui Don Rigoberto a lui Mario Vargas Llosa nu e amuzant. Ca descopar azi ca scriitorul implineste 77 de ani, ma face sa zambesc, ba chiar sa rad amuzata de micile coincidente pe care le poti descoperi si  care iti dau senzatia ca detii bagheta magica si ca poti face vraji imaginare... caci azi, de ziua lui, sunt cu scriitorul...  M.V. Llosa marturisea: “ literatura este doar o mica parte din vastul domeniu al fictiunii... si fiecare dintre noi porneste de la dorintele proprii si creeaza lumi fictive pe care le introduce in lumea reala... incorporam, in visele noastre, arta. Aceasta este tema Caietelor lui Don Rigoberto. Este o fictiune care se alimenteaza din fictiuni.”  Eu am  iluzia ca sunt intr-un dialog vizual cu toate picturile aduse magistral de scriitor in acest roman, ca fiecare dintre noi ne putem construi o lume paralela care sa  suspende monotonia realului, doar privind o pictura, o panza, un tablou...  la vida es sueno!